Share

Mihai Chirica a anunțat că iluminatul festiv va fi pornit pe 1 decembrie, de Ziua Națională. În prima fază vor fi aprinse doar luminițele din zona centrală, urmând ca în aproximativ o săptămână să fie pornite și cele din restul orașului.

„Suntem în plin proces de instalare a echipamentelor luminoase și a târgurilor de Crăciun.  Au fost instalate 536 de figurine, în zonele Centru, Alexandru cel Bun, Dacia, Păcurari, Tătărași, Nicolina, Gară, Podu Roș, Galata și Zona Industrială.

De asemenea, au fost realizate 60 de traversări luminoase noi pe șufă, amplasate pe bulevardul Independenței, strada Sărăriei, strada Anastasie Panu și strada Elena Doamna“, a declarat edilul Iaşului.

Deconectarea va începe după Sărbători, după 7 ianuarie. Zona Centrală va mai rămâne ornată și pentru sărbătoarea de 24 ianuarie”, a mai afirmat primarul.

Citeste si   Nou FOCAR de COVID-19 în MIROSLAVA! 11 persoane au fost testate POZITIV

Acesta a adăugat că până la sfârșitul lunii vor mai fi montate 44 de figurine în zonele Centru, Podu Roș și Tătărași și vor fi ornate cu lumini fântânile din Piața Unirii.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ