Share

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi a fost invitat de către Perspectiv – Asociaţia Teatrelor Istorice din Europa să facă parte, ca manager de reţea, din proiectul Reţeaua Europeană a Teatrelor Istorice (RETI).

Proiectul este co-finanţat de Programul Cultura al Uniunii Europene în perioada 2012 – 2017. Proiectul îşi propune să realizeze o reţea dinamică şi interactivă între teatrele istorice din Europa prin care să încurajeze conservarea şi restaurarea acestora, să sprijine schimburile şi să familiarizeze publicul cu extraordinara moştenire culturală pe care o oferă acestea.

Din RETI vor face parte 120 dintre cele mai frumoase şi bine conservate teatre. Până în prezent s-au format deja opt reţele mai mici: Adriatic Route, Baltic Route, Channel Route, Emperor Route, Iberia Route, Italian Route şi Nordic Route. Reţeaua Marea Neagră, va cuprinde teatre din România, Ucraina, Bulgaria și Georgia.

Lansarea Rețelei Marea Neagră are loc la Teatrul Național Iași în perioada 1-3 martie 2017. La acest eveniment sunt prezenți reprezentanți ai teatrelor care fac parte din noua rețea creată:

  • Carsten Jung (manager de proiect Perspectiv – Asociația Teatrelor Istorice din Europa – Berlin, Germania),
  • Mirela Ivanova (dramaturg Teatrul Naţional „Ivan Vazov” – Sofia, Bulgaria),
  • Yuri Marchak (director general Teatrul Ucrainean Regional Muzical Dramatic „Olga Kobylianska” – Cernăuți, Ucraina),
  • Oleksander Barskiy (director comercial Teatrul Național Academic de Operă și Balet – Odessa, Ucraina)
  • Victoria Balint (director artistic Teatrul „Regina Maria” – Oradea), Tamara Susoi (consultant artistic Teatrul „Odeon” – București)
  • Ion Gheorghe Chiran (documentarist Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” – Oravița)

Evenimentul include și o întâlnire a invitaților cu primarul Mihai Chirica, un tur de vizitare al Teatrului Național, al Palatului Culturii și, ulterior, al orașului, precum și prezența la un spectacol de teatru.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ