Share

Bilanțul deceselor din cauza Covid-19 crește la 37, după ce autoritățile au anunțat pe parcursul zilei de sâmbătă 11 noi decese, cele mai multe anunțate într-o zi până acum în România

Cel mai șocant este cazul unui bărbat de 39 de ani din Ialomița, care nu avea alte boli asociate. Este cea mai tânără victimă a coronavirusului, până acum în România.

De asemenea, tot în Ialomița, alte două persoane au murit la domiciliu și nu călătoriseră, nu intraseră în contact cu vreo persoană care să fi fost confirmată cu Covid-19.

În patru dintre cazurile de deces anunțate sâmbătă este vorba despre persoane din județul Arad, anunță Grupul de Comunicare Strategică

Printre persoanele decedate se numără pacientul din Suceava adus la București și operat la Spitalul de Arsuri, care abia ulterior a fost testat pentru Covid.

Citeste si   Vezi cine sunt noii PREȘEDINȚII ai comisiilor de SPECIALITATE din cadrul Primăriei Municipiului IAȘI

Este de remarcat și cazul unei femei din Hunedoara, care a murit în 23 martie, dar testul pozitiv la Covid-19 a venit abia sâmbătă, 28 martie, adică după cinci zile.

ACTUALIZARE 23:50. Autoritățile anunță încă trei decese, care aduc o premieră în evoluția cazurilor de până acum în România: cea mai tânără victimă, care moare deși nu avea comorbidități, și primii decedați la domiciliu, în cazul cărora probele recoltate post-mortem au confirmat că fuseseră infectate cu Covid-19.

  • Deces 35: Bărbat, 39 ani, jud Ialomița. S-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 26.03.2020, rezultat pozitiv în data de 28.03.2020. Decedat în 26.03.2020 în izolatorul CPU Spital Țăndărei. Fără boli asociate cunoscute.
  • Deces 36: Bărbat, 60 ani, jud Ialomița. Decedat în 25.03.2020 la domiciliu. Comorbiditati: obezitate.
  • Deces 37: Bărbat, 77 ani, jud Ialomița. Decedat în 25.03.2020, la domiciliu.
Citeste si   (P) Bogdan COJOCARU: ”Minciunile PNL au atins apogeul: TURCAN şi BOLOȘ au fost trimişi la IAȘI să ne amăgească pe subiectul cu AUTOSTRADA”

Pentru decesele 36 si 37 s-au recoltat probe necroptice de către medicina legală în 26.03.2020, al căror rezultat a fost pozitiv în data de 28.03.2020. Niciunul dintre decedați nu a avut istoric de călătorie și nici contact cunoscut cu caz confirmat, precizează GCS.

ACTUALIZARE 22:25 Au fost înregistrate încă 4 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. România a ajuns la un număr de 34 decese

31. Bărbat, 65 ani, jud. Arad, internat în Spitalul Județean Arad, transferat în data de 22.03.2020 în secția, iar în data de 25.03.2020 transferat la Spitalul de Boli Infecțioase V Babeș Timișoara. Decedat în data de 28.03.2020. Comorbiditati HTA, obezitate.

Citeste si   PREMII la CONCURSUL național de TIC pentru ELEVII Liceului Special MOLDOVA TÂRGU FRUMOS

32. Bărbat, 67 ani, jud. Constanța, internat în Spitalul de Boli Infecțioase Constanța din 25.03.2020. Decedat în 28.03.2020. Comorbiditati HTA, diabet zaharat.

33. Bărbat, 43 ani, jud Suceava, pacient cu arsuri, transferat de la SJU SUCEAVA și operat în Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie București. Decedat 28.03.2020.

34. Femeie, 61 ani, jud Hunedoara, internată în ATI Spitalul Județean Deva, confirmata cu COVID 19 în data de 28.03.2020, decedată în 23.03.2020. Comorbiditati boli cardiovasculare.

În toate cazurile sunt anchete epidemiologice realizate sau în desfășurare, precizează autoritățile.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ