Proiectul “Culorile Bucovinei” a luat naștere în 2009 cu scopul de a sprijini introducerea Mănăstirii Sucevița în lista obiectivelor patrimoniului mondial UNESCO , proiect desfășurat pe atunci sub egida Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucuresti .

12 artiști din mai multe state europene vor participa timp de mai bine de o săptămână la o serie de workshop-uri despre pictură, care vor avea ca rezultat final o expozișie de pictură al cărei vernisaj este programat pentru data de 30 ianuarie, la Galeria Rădăuți.

Proiectul “Culorile Bucovinei” va aduna și în acest an la un loc 12 artiști provenind din mai multe state europene care vor participa în perioada 23-31 ianuarie 2016 la ateliere deschise, comunicări referitoare la patrimoniul de artă Bizantină a țărilor din care provin.

Anul acesta caravana culturală „Culorile Bucovinei” întrunește pictori din diferite țări, care îi admiră și îi omagiază culorile într-un proiect realizat de Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”  în parteneriat cu Asociația Art&Heritage și Casa Gjomakaj, Sucevița.

Cei 12 artiști participanți la proiect sunt:  Ruslan Kharevsky (Cehia), Dimitar Velichkov (Bulgaria), Vidmante Cerniauskaite (Marea Britanie), Ihor Hilko (Ucraina),  Evgheni Sudin (Ucraina), Roman Kharevsky (Cehia), Petru Asimionese (România), David Croitor (România), George Spaiuc (România), Mihai Marin Cârstea (România), Voloshko Karina (Ucraina), Măria Falie (România). Coordonatorul acestui proiect este Dr. Zagura Nicoleta.

Proiectul “CULORILE BUCOVINEI” ia naștere în anul 2009 cu scopul de a sprijini introducerea Mănăstirii Sucevița în lista obiectivelor patrimoniului mondial UNESCO , proiect desfășurat pe atunci sub egida Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucuresti. In 2009 se întrunesc la Sucevița, (pensiunea Memory) pictori, fotografi, jurnaliști din 16 țări pentru a urma o caravană a siturilor UNESCO din Bucovina.

In urma caravanei rezultă o expoziție internațională la București unde sunt invitați reprezentați ai ambasadelor, atașați culturali, reprezentanți ai instituțiilor de specialitate. Este promovată Sucevița alături de celelalte Biserici Pictate din Nordul Moldovei.

In 2010 Sucevița este introdusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ca o extensie a sitului Biserici Pictate din Nordul Moldovei. Din 2009 până în prezent comunitatea internațională revine cu proiecte culturale și educaționale în cadrul proiectului „Colors of Bucovina”.

Programul evenimentului

Participanții vor sosi la București în zilele de 22-23 ianuarie, de unde vor pleca spre Bucovina, iar la ora 22:00 vor participa la cina de bun venit.

Ziua de 23 ianuarie va începe cu micul dejun, după care participanții vor pleca spre Mănăstirea Sucevița, obiectiv ce face parte din Patrimoniul Cultural UNESCO. După masa de prânz, începând cu ora 16:00 va avea loc o masă rotundă în cadrul căreia vor fi distribuite materialele de lucru și vor fi stabilite temele și zonele de lucru ale fiecărui participant.

In ziua de 24 ianuarie, după micul dejun, cei 12 artiști vor pleca către Mănăstirea Pătrăuți, un alt obiectiv turistic care face parte din Patrimoniul Cultural Mondial al UNESCO, unde vor asculta o prelegere despre Arta Bizantină susținută de Ph. D. Gabriel Herea, Istoric de aArtă și curator al sit-ului UNESCO. Artiștii vor lua apoi prânzul la Mănăstirea Probota, după care vor avea ocazia de a vizita Mănăstirea, care face de asemenea parte din Patrimoniul Mondial.

Pentru ziua de 25 ianuarie, organizatorii evenimentului le-au pregătit participanților o excursie la Cernăuți. După sosirea în Cernăuți prima oprire va fi Cimitirul din Cernăuți, unde artiștii vor putea vizita mormântul lui Aron Pumnul. Va urma o vizită la Universitatea din Cernăuți, care este dde asemenea un obiectiv ce face parte din patriomoniul cultural UNESCO. După masa de prânz, timp de două ore, participanții vor avea ocazia să viziteze Cernăuți-ul, iar apoi vor pleca înapoi spre România.

Programul zilei de 26 ianuarie va fi dedicat unor workshop-uri ce vor avea loc la Muzeul din Gura Humorului.

Ziua de 27 ianuarie va începe cu o conferință publică ceva avea loc începând cu ora 10:30 la Liceul de Artă din Suceava. Aceasta va fi susținută de Lector PhD Zagura Nicoleta și va fi dedicată atelierelor de restaurare. Apoi, începând cu ora 16 va avea loc o masă rotundă în cadrul căreia se va discuta despre politicile culturale ale UNESCO.

Zilele de 28 și 29 ianuarie vor fi dedicate unor workshop-uri de pictură, iar în a doua parte a zilei de 29 ianuarie va avea loc o evaluare a progresului realizat de artiști pe tema propusă.

Pe data de 30 ianuarie vor avea loc ultimele workshop-uri de pictură din cadrul proiectului, precum și o altă evaluare a progresului realizat de artiști.

In ultima zi a proiectului artiștii vor pleca spre Galeria de Artă din Rădăuți, unde vor pregăti expoziția operelor ce au rezultat în urma workshop-urilor desfășurate în cadrul proiectului. Incepând cu ora 17:00 organziatorii vor susține o conferință de presă, iar de la 18:00 va avea loc vernisajul expoziției. Artiștii vor pleca înapoi spre București pe data de 31 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ