Share

Aniversarea a 156 de ani de existență a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași reprezintă un moment de bucurie în sufletele fiecărui profesor, elev, om al școlii noastre. Chiar dacă anul acesta evenimentul are loc în condiții excepționale, solitare fizic, el se relevă ca o reflecție personală asupra unui Timp închipuit pe durata lungă, drept suma unei evoluții sub diferite vremuri.

Suntem ceea ce au construit semenii noștri și au lăsat ca moștenire deosebită calitativ, valoric și pertinent, moștenire care stă sub semnul celor
3R – RECUNOȘTINȚĂ, RESPECT, RESPONSABILITATE.

Recunoștință pentru toți cei care au creat efigia școlii ALESE, a școlii îndrăgite și recunoscute ca cetate de cunoaștere și loc al împlinirii spirituale

Respect pentru seriozitatea educației și pentru toți cei implicați: profesori, elevi și întreg personalul care asigură funcționarea școlii. Admirație și prețuire pentru elevii străluciți și profesorii dăruiți.

Responsabilitate pentru valorile clădite și pentru păstrarea emblemei excelenței, care face din Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași o instituție distinctă  în comunitatea academică a lumii apropiate și mai îndepărtate geografic, lume în care elevii ei devin mesagerii și ambasadorii spiritului românesc.

În numele acestei simbioze creatoare și statornice care o reprezintă Colegiul Național „Mihai Eminescu”, se cuvine să ne îndreptăm gândul, la ceas aniversar, și să aducem un omagiu celor care poartă matricea sa spirituală, pentru munca lor în cultivarea valorilor perene, pentru talentul și măiestria pedagogică.

Un gând pios celor care au devenit aștri pe bolta nemuririi.

La multi ani!


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ