Share

”Moștenirea politică pe care Ion C. Brătianu a lăsat-o României o vedem astăzi, peste aproape două secole, ca fiind una dintre cele mai de preț din istoria țării noastre. Se împlinesc 199 de ani de la nașterea celui care a fost fondator al Partidului Național Liberal, primul președinte al partidului și omul care a fost implicat în cele mai importante momente politice ale secolului XIX. Ion C. Brătianu este omul politic ale cărui decizii au determinat cursul istoriei României pe care o cunoaștem astăzi. Numele său a rămas indisolubil legat de câștigarea independenței de stat, de construirea statului român modern și de una dintre cele mai fructuoase guvernări liberale pe care le-a avut România. Timp de 12 ani prim-ministru, Ion C. Brătianu a fost pe deplin devotat afirmării naționale și clădirii temeliei politice care a făcut posibil, mai târziu, actul Marii Uniri, prin contribuția decisivă a fiului său, Ion I.C. Brătianu.Numele familiei Brătianu dăinuie acum peste veacuri datorită modului în care a înțeles să pună politica în slujba națiunii, fără rest și fără ezitare, pentru a împlini visul acestui popor. Este motivul pentru care am avut marea bucurie de a putea inaugura recent Muzeul Brătianu, la Vila Florica, care a fost reședința familiei Brătianu și care este astăzi deschis publicului larg. Noi, liberalii, suntem acum în situația de a avea imensa responsabilitate de a guverna țara într-o situație complicată, dar cu mult mai puțin dificilă decât a înaintașilor noștri. Provocarea noastră este de a aduce a doua mare modernizare a României, pe măsura celei pe care a reușit să o înfăptuiască, la vremea sa, familia Brătianu”, este mesajul premierului Ludovic Orban, președintele PNL.

Citeste si   Marcel Ciolacu, despre Ludovic Orban : Prim-ministrul e un mincinos patologic. Președintele să îi ceară de îndată demisia

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ