Epidemia de rujeolă şi lipsa vaccinurilor din cabinetele medicilor a devenit o urgență în domeniul sănătăţii din țara noastră

O dezbatere publică a proiectului Legii vaccinării a avut loc joi. Taberele pro şi contra imunizării par să se delimiteze şi mai mult, iar organizaţiile internaţionale de profil arată cu degetul spre România pentru numărul mare de cazuri de boli contagioase la copii

Autorităţile par depăşite de amploarea epidemiei de rujeolă, care a făcut până acum 25 de victime, din cele peste 5.000 de cazuri înregistrate la nivel naţional. Şi totuşi paradoxul apelurilor publice la vaccinare în contextul crizei vaccinurilor din schema naţională de imunizare fac misiunea lor aproape imposibilă.

Medicii şi părinţii primesc doar promisiuni, în condiţiile în care dozele de vaccinuri ROR (pentru rujeolă, ore-ion şi rubeolă) şi hexavalent (pentru difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomelită, hepatita B, boli produse de Haemophilus) livrate în ţară sunt insuficiente. În aceas-tă situaţie, medicii nu au altă soluţie decât să vaccineze cu prioritate bebeluşii de două luni. În prezent, dozele trimise de minister în ţară nu acoperă nici măcar 20% din necesarul de vaccinuri, potrivit romanialibera.ro.

România are nevoie de sute de mii de doze de vaccin

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat pentru „România liberă“ că trebuie găsite urgent soluţii, iar epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi şi părinţi.

El admite că anul trecut a existat un export paralel de vaccinuri, „dar ne referim la vaccinuri care se vând pe piaţa liberă, nu ne referim la vaccinurile care fac parte din programul naţional de imunizare, care se achiziţionează de către Ministerul Sănătăţii printr-o procedură de achiziţie publică şi este exclus să fie reexportate, pentru că ele sunt achiziţionate din bugetul de stat şi sunt distribuite prin intermediul direcţiilor de sănătate publică la medicii de familie. Oricum, e vorba de stocuri mici, cantităţile de care noi avem nevoie ca să combatem epidemia sunt mult mai serioase, deci este nevoie de sute de mii de doze la nivel naţional“.

Legea vaccinării, ambiguă şi incompletă

Înscrierea copiilor într-o colectivitate se va face numai după prezentarea documentelor care atestă că au fost făcute vaccinurile obligatorii, iar părinţii îşi asumă în scris refuzul vaccinării, potrivit proiectului Legii vaccinării, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul prevede, de asemenea, că în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate „privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei“.

Experţii trag semnale de alarmă

Lacunele în asigurarea vaccinării împotriva rujeolei au condus la apariția de focare ale acestei boli foarte contagioase în Europa în anul precedent, afectând atât copii, cât și adulți tineri, atrag atenţia experţii Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC). Potrivit celui mai recent raport, în România au fost înregistrate 46% din cazurile de rujeolă, iar atitudinile negative sunt puse pe seama controverselor legate de efectele secundare suspectate și de ezitarea manifestată de unii medici de familie.

Şi oficialii OMS avertizează că menținerea unei acoperiri vaccinale optimale ar trebui să fie o prioritate pentru toate sistemele de sănătate, în vederea prevenirii reapariției unor epidemii de boli transmisibile, ce au fost eliminate aproape în totalitate datorită vaccinurilor. În perioada 2012-2015, vaccinurile au prevenit peste 5 milioane de decese,pe glob.

„Toţi copiii, indiferent de locul sau contextul în care trăiesc, au dreptul să supravieţuiască şi să se dezvolte feriți de bolile mortale“, a declarat dr. Robin Nandy, şeful Departamentului Imunizare din cadrul UNICEF. El a mai spus că, din 1990, imunizarea a constituit un factor major pentru scăderea semnificativă a mortalităţii infantile; în ciuda acestui progres, în fiecare an, 1,5 milioane de copii mor din cauza unor boli ce pot fi prevenite.

LĂSAȚI UN MESAJ