Share

Potrivit IPJ  Constanța, polițiști din cadrul Secției 1, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, efectuând acțiuni punctuale pe linia respectării prevederilor legale pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, au controlat o societate comercială de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța.

Astfel, în interiorul localului se aflau aproximativ 35 de persoane, pentru care administratorul societății comerciale a declarat că sunt clienții hotelului din aceeași locație.

Citeste si   Un important oraș și alte două localități din județul Constanța, ÎN CARANTINĂ, de sâmbătă seară. Care sunt principalele RESTRICȚII

În urma verificărilor, a existat suspiciunea că fișele ar fi fost fictive, fiind susceptibile de a fi întocmite în fals.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri,

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ