Share

În conformitate cu Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, art. 14, decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă” se dispune la nivel local, prin hotărârea CJSU, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după obţinerea avizului inspectoratului şcolar judeţean şi al direcţiei de sănătate publică judeţene.

Având în vedere faptul că păstrarea stării de sănătate a elevilor și a cadrelor didactice este prioritară, consiliile de administrație ale unităților de învățământ în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, au transmis astăzi, 19 octombrie, către Inspectoratul Școlar Iași solicitarea de a primi avizul Inspectoratului Județean Iași și al Direcției de Sănătate Publică pentru:

  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte o clasă din următoarele unități școlare – Grădinița cu Program Prelungit nr. 14, Iași, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Iași, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani, – și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru câte două clase din următoarele unități școlare – Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu”, Podu Iloaiei, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași, – și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru trei clase de la Școala Gimnazială „Iacob Negruzzi”, Trifești, și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru șase clase de la Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Iași, și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru zece clase de la Școala Primară „Carol I”, Iași, și trecerea la activități online;
  • suspendarea cursurilor școlare în modalitatea „faţă în faţă” pentru douăsprezece clase de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iași, și trecerea la activități online.
Citeste si   Vezi cine sunt noii PREȘEDINȚII ai comisiilor de SPECIALITATE din cadrul Primăriei Municipiului IAȘI

În unitățile școlare menționate, s-au luat măsurile precizate în Ordinul nr. 1494 din 31 august 2020:

  • izolarea cazurilor confirmate;
  • igienizarea și dezinfecția spațiilor unităților școlare (clase, holuri, toalete);
  • reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală și portul măștii de protecție.

Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație va fi înaintată spre aprobare |Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

Citeste si   O mână spală pe alta și amândoua fața! Peste 70.000 EURO alocați pentru o AMBULANȚĂ la SOCOLA

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ