ideall.ro

Patru copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, câte două perechi de frați, sunt căutați de autorități pe cursul râului Putna

Sunt temeri că cei patru s-ar fi înecat. Copiii din comuna Bolotești, din județul Vrancea, au plecat ieri și n-au mai dat niciun semn, a notat monitorulvn.ro.

La căutări participă șase pompieri de la Stația Vidra cu autospeciale, o barcă și ambulanța SMURD.  Romică Corozanu, viceprimarul comunei Bolotești, a spus că cei patru copii, doi frați dintr-o familie și doi frați din altă familie, ar fi plecat aseară la scăldat și s-ar fi întors la primele ore ale dimineții.

Apoi ar fi plecat din nou, în urma unor discuții cu părinții. Ei sunt căutați, toți cei implicați sperând să fie găsiți în viață.

LĂSAȚI UN MESAJ