Share

Consilierii locali au stabilit în ședința de plen de joi, 29 decembrie, taxe și impozite locale mai mici pentru anul 2017.

În urma dezbaterilor din Consiliul Local, a fost redus impozitul pe clădiri rezidențiale pentru persoanele juridice, reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință. Valoarea propusă pentru anul 2017 era de 0,2%, în cele din urmă consilierii adoptând valoarea de 0,08%, minimul prevăzut de lege.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea II)

O altă modificare a vizat reducerea impozitului pe spectacole, valoarea inițială propusă fiind de 2% pentru spectacolele de teatru, balet, operă, operetă, concertele filarmonice sau alte manifestări muzicale, prezentările de film la cinematograf, spectacolele de circ sau competițiile sportive interne sau internaționale, respectiv de 5% în cazul oricărei alte manifestări artistice în afară de cele menționate anterior. În ambele cazuri impozitul a fost redus la 0,1%.

Singurele majorări ale taxelor au vizat proprietarii de terenuri și clădiri neîngrijite sau abandonate. Astfel, pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, impozitul pe teren se va majora cu 500% începând cu al treilea an, terenurile la care se va aplica această cotă de majorare urmând să fie stabilite prin hotărâre a Consiliului Local. Pentru construcţiile neîngrijite din intravilan, impozitul pe clădiri se va majora cu 300-500%. Pentru terenurile neagricole abandonate, impozitul aferent se va majora cu 250-500%.

Citeste si   Mihai CHIRICA își dă arama pe FAȚĂ, uitând că nu mai este la PSD: începe să-și critice OMOLOGUL liberal de la CLUJ și vrea ”Cerbul de Aur” la IAȘI

În altă ordine de idei, creanţele fiscale restante cifrate la mai puţin de 40 de lei vor fi anulate. În schimb, debitorii la bugetul local vor fi publicaţi pe pagina de internet a municipalităţii dacă datoriile acestora depăşesc 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi 10.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

Citeste si   Mihai CHIRICA își dă arama pe FAȚĂ, uitând că nu mai este la PSD: începe să-și critice OMOLOGUL liberal de la CLUJ și vrea ”Cerbul de Aur” la IAȘI


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ