Share

Autoritățile locale vor să revigoreze activitatea Centrului Expozițional „Moldova”. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica marți, 31 ianuarie, în cadrul ședinței Consiliului Local.

„Centrul Expozițional «Moldova» nu a fost un proiect de succes. De altfel, la un moment dat, și Parcul Tehnopolis șchiopăta. Dar pe al doilea l-am preluat acum patru ani, când am devenit președintele Consiliului de Administrație. După aproape doi ani și jumătate am reușit să îl aducem pe profit. Am mărit și salariile angajaților și în continuare este pe profit. Prin colaborarea pe care am făcut-o cu grupul Continental am ocupat tot spațiul și am alocat birouri și pentru Direcția Vamală.

La Centrul Expozițional am început o discuție cu Consiliul Județean, instituție cu care am vrut să facem schimb: noi să preluăm Tehnopolis, iar ei Centrul Expozițional. Discuțiile s-au blocat la nivelul contabilității celor două instituții, însă nu am abandonat ideea. Între timp a apărut ideea unui alt proiect: transformarea Centrului Expozițional într-un centru de cercetare și inovare în domeniul IT. Am discutat și cu domnul președinte al Consiliului Județean săptămâna trecută. Se pare că există interes și din partea investitorilor din domeniu, inclusiv din partea unor companii străine. Cred că și acel centru ar putea fi reactivat”, a declarat edilul.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ