Anul acesta Primăria Bîrnova a pus gând rău bugetului local alocat pentru evenimentul dedicat Zilelor Comunei

O familie, prin intermediul a două firme, a livrat Primăriei Bîrnova atât formațiile muzicale care urmează să-i încânte pe locuitori cât și un ecran pe care va fi proiectat evenimentul.

Având în vedere că Zilele Comunei Bîrnova nu concurează cu un concert în centrul IAȘULUI care trebuie privit și de la distanță din cauza numărului mare de participanți, este cel puțin discutabilă necesitatea amplasării unui ecran la un eveniment la care vor participa doar câteva sute de persoane.

Trecând peste acest aspect ce ține de necesitate, mult mai grav este aspectul legat de costul închirierii acestui ecran.

Încercare ieftină de a fenta opinia publică cu privire la obiectul achiziției

Cu ocazia organizării Zilelor Comunei Bîrnova 2019, am putut identifica două licitații prin care Primăria a contractat servicii de închiriere a unui Ecran Led 4m/3m și a interpreților, printre care și cunoscutul Nicu Paleru.

Valoarea la care a fost închiriat ecranul pe care va fi proiectat evenimentul este de 50.400 RON

Prețul este unul astronomic. Reporterii Ziarului Bună Dimineața Iași au solicitat o ofertă de preț pentru închirierea unui astfel de ecran iar prețul este cuprins între 2000 și 4000 RON cu tot cu schelă de susținere.

Diferența ar fi putut fi achitată pentru contractarea artiștilor.

La Produs / serviciu / lucrare, sunt indicate și numele artiștilor care vor concerta:
CHIHLIMBAR, FLORICICA DE LA MUNTE, FUEGO, ROXANA NEMES, Inchiriere Ecran Led 4m/3m, RAMONA HOBU, Inchiriere Scena Mobila 9m/6m echipata cu instalatie de sonorizare si lumini, NICU PALERU.

Astfel nu se mai înțeleage care a fost de fapt obiectul achiziției iar din partea Primăriei Bârnova bineînțeles că nimeni  nu a vrut să ne ofere nici un fel de detaliu legat de organizare și costurile aferente Zielelor Comunei Bârnova.

Nicu PALERU va cânta la BÎRNOVA 

O a doua licitație este organizată pentru achiziționarea artiștilor.

Produs / serviciu / lucrare:
FUEGO, Ansamblul Floricica de la Munte, CHIHLIMBAR, ROXANA NEMES, Inchirire Scena Mobila 9m/7m echipata cu instalatie sonorizare Top si lumini, RAMONA HOBU, Nicu Paleru.

Valoarea licitației este de 46.560 RON.

Prin urmare, Primăria a plătit 50.400 RON pentru ecran și 46.560 RON pentru artiști.

Firmele care și-au dat concursul aparțin familiei FOCȘĂNEANU 

Două firme au câștigat contractele pentru organizarea Zilelor Comunei Bârnova din 2019. Este vorba despre GLOBAL STAGE SRL care a adus artiștii și GLOBAL ELECTRONICS S.R.L. care a livrat neprețuitul ecran.

GLOBAL STAGE SRL are drept obiect principal prestarea de activități suport pentru interpretare artistică (spectacole), iar cea de-a doua GLOBAL ELECTRONICS S.R.L. figurează cu activități de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.

Ambele sun din Neamț și aparțin familiei FOCȘĂNEANU.

Firma de impresariat are un angajat și doi acționari FOCȘĂNEANU MARIA-MAGDALENA și FOCȘĂNEANU VASILE-BOGDAN. Cei doi au realizat în 2018 o cifră de afaceri în cuantum de 218.650 RON.

GLOBAL ELECTRONICS S.R.L a realizat cu 2 angajați 1.316.553 RON cifră de afaceri în 2018. Acționarul unic este FOCȘĂNEANU VASILE-BOGDAN. Tot anul trecut, această firmă a avut contracte publice în valoare de aproape 1 milion RON.

Jurnaliștii Buna Dimineata Iasi au incercat să obțină un punct de vedere din partea primarului comunei Bîrnova însă dl Primar Mihai Bălan nu a putut fi contactat telefonic, deoarece acesta nu răspunde la telefon, iar la primărie acesta este de negăsit.

LĂSAȚI UN MESAJ