Share

Demonstraţiile din capitala polonă Varşovia împotriva planurilor Guvernului de a restricţiona accesul jurnaliştilor în Parlament au loc duminică pentru a treia zi consecutivă, informează site-ul postului BBC.

Protestatarii se vor aduna duminică în afara Parlamentului, în timp ce membrii opoziţiei parlamentare vor continua manifestaţia începută vineri în interiorul sălii unde au loc şedinţele în plen.

Citeste si   Aurescu, la Consiliul Afacerilor Externe: România susţine adoptarea de sancţiuni în Belarus cât mai curând posibil

Susţinătorii partidului de dreapta aflat la conducere vor participa, de asemenea, la o demonstraţie în Varşovia.

Preşedintele polonez, Andrei Duda, a propus medierea celor două părţi.

Sâmbătă, jurnaliştii au avut o întrevedere cu purtătorul de cuvânt al Camerei superioare a Parlamentului pentru a discuta în privinţa noilor legi.

Deşi în timpul discuţiilor, aceştia nu au ajuns la o înţelegere, există semne în privinţa unui compromis la care aceştia ar putea ajunge în urma unei alte întrevederi ce este programată în ziua de luni.

Citeste si   Poliţia canadiană desfăşoară la Montreal o operaţiune privind plicul cu ricină trimis către Casa Albă

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ