Share

Astenia este o stare patologică de oboseală intensă și prelungită, însoțită de slăbiciune fizică, de scădere a capacității de lucru intelectual. Pe măsură ce zilele devin tot mai scurte, sistemul imunitar scade și nu mai este atât de rezistent, ceea ce se aplică și la nivelul psihicului. În spatele depresiei, insomniei, slăbiciunii fizice și lipsei de concentrare resimțite toamna se ascunde de fapt astenia.

Diagnosticul de astenie de toamnă poate fi atribuit în cazul în care am avut aceleași simptome timp de trei sezoane la rând și dacă aceste simptome s-au ameliorat pe perioada primăverii și verii, potrivit Mental Health America.

Există diagnostic de astenie, dar trebuie luat prin excludere deoarece poate fi un alt tip de astenie sau de neuroastenie, dar dacă aceste simptome apar toamna și dispar primăvara,  vara timp de 3 ani la rând atunci putem vorbi despre un diagnostic de astenie.

Cauzele  sunt de regulă schimbarea temperaturilor și micșorarea zilei. Ca și tratament putem vorbi despre antidepresive, despre stilul de viață pe care îl avem și deficiențele de vitamine, minerale”, a declarat Mihaela Diana Cocârlă, medic specialist Neurologie la Policlinica „Areni”, pentru Ziarul „Bună Dimineața Suceava”.

Orice persoană poate prezenta aceste simptome de astenie

Simptomele asociate asteniei pot fi: depresie, apatie, nefericire, anxietate, schimbări ale stării de spirit: treceri bruște de la o stare de spirit la alta, tulburări de somn, supraalimentare precum și probleme sexuale.

Schimbarea drastică de temperatură ce vine odată cu toamna are un impact foarte mare asupra organismului, iar pentru adaptarea la temperaturi mai scăzute, organismul depune mai mult efort, consumă mai multă energie și apare senzația de slăbiciune.

Specialiștii nu pot preciza cu exactitate cauza asteniei de toamnă însă, presupun că este vorba despre aportul scăzut de lumină naturală.

Această astenie de toamnă poate fi prevenită încercând să petrecem cât mai mult timp în aer liber deoarece efectul luminii este foarte important, adoptarea unei diete echilibrate care conține vitamine și minerale este bine venită deoarece ne ajută să avem mai multă energie.

De asemenea sportul și exercițiile fizice minim 30 de minute de 3 ori pe săptămână ne ajută să avem un tonus bun.

Aceleași tratamente putem aplica și când vorbim despre astenia de primăvară însă ca și simptome, ele sunt puțin diferite. O instabilitate hormonală provocată de lumina excesivă. Aceasta este explicată prin faptul că ochiul are anumiți receptori care percep lumina soarelui și ajustează producția de melatonină, hormon responsabil pentru starea de somnolență.

Persoanele predispuse la alergii pot fi mai afectate și de astenia de primăvară

Simptomele fizice ale  asteniei de primăvară pot fi semnele de răceală, epuizarea fizică, febra, amețeli palpitații, dureri de cap, căderea părului și disconfort fizic, iar cele psihice confuzie generală, pierderea interesului în activitățile preferate, epuizare psihică, depresie sau tristețe intensă fără un motiv anume și irascibilitate.


Share
Citeste si   În perioada 17.09-24.09.2020 au fost efectuate 59 de CONTROALE și constatate 8 INFRACȚIUNI în cadrul comercializării materialului LEMNOS
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ