Un bărbat a murit într-un incendiu izbucnit dintr-o localitate din Suceava, de la o țigară uitată aprinsă

Focarul a mistuit o casă și câteva anexe și s-a extins și la vecini. Pompierii au găsit rămășitele carbonizate ale unei persoane și au chemat Poliția, care a stabilit identitatea victimei.

Cadavrul carbonizat a fost găsit de pompierii militari care acţionau pentru lichidarea incendiului.

În localitatea Bălcăuți au intervenit patru autospeciale de la subunităţile de pompieri militari din Siret şi Suceava, precum şi de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Calafindeşti.

Potrivit primelor informații, la sosirea echipajelor, ardeau casa şi o parte din anexele gospodăreşti ale proprietăţii.

Focul fiind extins şi la vecini, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, potrivit http://Agerpres.ro

Criminaliștii au confirmat bănuielile pompierilor, stabilindu-se că acestea aparţin unui bărbat de 38 de ani care era un prieten al proprietarului.

Investigațiile atestă faptul că incendiul a pornit de la o țigară aprinsă de acesta. Țigara a aprins iniţial patul în care a fost găsită victima.

În bucătăria de vară a primului proprietar au fost găsite nişte rămăşiţe carbonizate, care păreau a fi umane.

Criminaliștii au confirmat bănuielile pompierilor, stabilindu-se că acestea aparţin unui bărbat de 38 de ani care era un prieten al proprietarului.

LĂSAȚI UN MESAJ