Share

Un autocar românesc, ce transpora  25 de persoane, a fost implicat, miercuri dimineața,  într-un accident  în lanț la granița României cu Ungaria. Autoritățile maghiare susțin că ar fi vorba de cel puțin 15 victime. 

UPDATE 10.05: Mircea Merea, director Ambulanța Arad, a anunțat că patru persoane au decedat în urma accidentului în lanț și alte 15 sunt rănite, dintre care trei sunt încarcerate.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad a trimis la locul accidentului patru ambulanţe, potrivit acestuia,   o ambulanţă cu medic şi trei ambulanţe cu asistenţi medicali, informează libertatea.ro

Citeste si   Informare ANAF cu privire la CONVENȚIA dintre ROMÂNIA și REPUBLICA PORTUGHEZĂ pentru evitarea dublei impuneri

SMURD s-a deplasat la faţa locului cu două autospeciale: cea de la Arad şi cea de la Nădlac – potrivit maiorului George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

De asemenea, mai multe persoane au rămas încarcerate în autovehicule în urma accidentului rutier de pe autostradă. ISU Arad este pregătit să intervină la accidentul din Ungaria cu descarcerarea grea şi punctul medical avansat, informează Aradon.

Citeste si   Acuzații GRAVE ale Primarului CHIRICA. Cine sunt PERSONAJELE vizate?

Potrivit primelor informaţii, se pare că vizibilitatea foarte redusă – din cauza ceţii dense ar fi fost cauza producerii carambolului.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ