Share

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 06.07.2020, în jurul orei 20:40, în timp ce conducea mopedul pe DC 40 C, în comuna Grăniceşti, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un bărbat de 34 de ani din comuna Dărmăneşti s-a dezechilibrat și a căzut cu mopedul în șanțul betonat de pe partea dreaptă a drumului.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui bărbat de 34 de ani din comuna Dărmăneşti, pasager pe moped, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul mopedului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat  probe biologice în vederea stabilirii a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date poliţiştii au stabilit faptul că, bărbatul de 34 de ani nu posedă permis de conducere pentru  nicio  categorie auto.

De asemenea mopedul nu avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare, conducătorul auto declarând verbal că nu deține niciun document al mopedului și nu cunoaște dacă este înmatriculat sau înregistrat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

           

La 06.07.2020, în jurul orei 21:01, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Pojorâta, din cauza neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, o femeie de 27 de ani din judeţul Neamţ a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule compus din cap tractor ce tracta o semiremorcă condus de un bărbat de 39 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, care circula regulamentar din sens opus.

Citeste si   GCS: 988 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19

În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.

Ambii conducători auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei..

 În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.           

Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști

La 06.07.2020, ora 18.40, Secţia 3 Poliţie Rurală  Marginea a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi faţă de un bărbat de 29 de ani din comuna Marginea condamnat la 1 an și 7 luni închisoare, pentru infracţiuni la regimul rutier.

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul de 29 de ani pe raza localității de domiciliu, fiind reținut, escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

Citeste si   VEZI situația EPIDEMIOLOGICĂ în județul SUCEAVA! La nivelul județului SUCEAVA se înregistrează un număr de 3936 de persoane declarate VINDECATE

Dosare penale la regimul rutier

La 06.07.2020, în jurul orelor 20:45, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Mitocului din localitate autoturismul condus de un bărbat de 48 ani din comuna Mitocu Dragomirnei.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

La 06.07.2020, în jurul orelor 21.17, o patrulă  din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălănești a oprit pentru control pe un drum comunal din comuna Vicovu de Jos autoturismul condus de o localnică de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânăra de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, bărbatul de 21 de ani, pasager în autoturism încredinţându-i acesteia vehiculul spre a-l conduce.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de femeia de 18 ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” şi față de bărbatul de 21 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „încredințarea pentru conducerea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere” , ce va fi soluţionat procedural.

Citeste si   UPDATE GCS: 1.215 cazuri noi de COVID-19; număr total de îmbolnăviri - 63.762

 

La 06.07.2020, ora 20.02, în timp ce conducea autoturismul pe strada Volovăţului din municipiul Rădăuţi, în dreptul unui imobil, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un bărbat de 34 de ani din comuna Iaslovăţ a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate, în urma accidentului rutier rezultând pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat  de 44 ani, din municipiul Rădăuți, i-a încredințat bărbatului de 34 de ani din comuna Iaslovăţ autoturismul spre a-l conduce pe drumurile publice deși știa că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe” și „încredințarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane despre care știe că este sub influența băuturilor alcoolice”, ce va fi soluţionat procedural.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ