Share

Ieri, polițiștii ieşeni au intervenit la peste peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Au fost aplicate peste 300 sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 15 infracțiuni.

La data de 4 aprilie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Citeste si   Prefectura IAȘI a distribuit materialele SANITARE pentru desfășurarea alegerilor PARLAMENTARE din 6 decembrie

Au fost organizate două acțiuni și s-a intervenit la 102 evenimente, dintre care 99 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost sesizate 15 infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 330 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 837.015 lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Citeste si   Maricel POPA, președintele PSD Iași: 1 milion de FAMILII vor beneficia de racordare GRATUITĂ la rețeaua de GAZE!

A fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ