Share

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, dar și mijloace de transport în comun.

Citeste si   O femeie dispărută a fost găsită pe un câmp, legată cu mâinile la spate. A îndurat chinuri de nedescris

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem integrat, în cadrul acestora fiind controlate 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 97 de  mijloace de transport în comun.

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ