Share

La data de 29 iulie, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 100 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate 20 de infracțiuni.

La data de 29 iulie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate  acțiuni și s-a intervenit la 103 evenimente, dintre care 100 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 20 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 374 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 117.298 lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 31 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Citeste si   4.902 cazuri NOI de PERSOANE infectate cu SARS – CoV - 2 la nivelul ROMÂNIEI

Cercetat pentru furt din garaj, arestat preventiv

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Iaşi au identificat şi condus la cercetări un bărbat, bănuit de furt dintr-un garaj neasigurat. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Poliţiştii au identificat şi condus la cercetări un tânăr de 19 ani, din mun. Iaşi, bănuit că ar fi sutras dintr-un garaj neasigurat două bormaşini, o bicicletă, o motocoasă, un pulverizator electric şi 10 trofee de căprior. Valoarea prejudiciului reclamat este de 1.500 lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar la data de 29 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa dispunând arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile. Bărbatul a fost reintrodus în Arestul I.P.J. Iaşi.

Cercetările continuă.

Cercetați pentru furturi din locuințe, reținuti de polițiști

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat şi condus la cercetări doi tineri, bănuiţi de furt din locuinţă. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Citeste si   Patru unități de ÎNVĂȚĂMÂNT din județul IAȘI au solicitat suspendarea CURSURILOR în modalitatea ”faţă în faţă”

Din cercetări au rezultat indicii că, cei doi tineri, din mun. Iaşi, ar fi pătruns prin efracţie, în luna martie a.c., în locuinţa unei femei, din mun. Iaşi şi i-au sustras bunuri în valoare de aproximativ 5.000 euro.

De asemenea, din cercetări a rezultat că unul dintre tineri este bănuit de comiterea unui alt furt dintr-o altă locuinţă, faptă ce a fost sesizată în luna aprilie a.c., prejudiciul reclamat fiind de aproximativ 6.000 lei.

În baza probatoriului administrat în cauze, cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, fiind introduse în Arestul I.P.J. Iaşi.

Cercetările continuă.

Cercetat pentru înșelăciune, reținut de polițiști

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat doi bărbaţi, cercetaţi pentru înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune. Unul dintre cei doi a fost reţinut pentru 24 de ore.

La data de 28 iulie a.c., poliţiştii ieşeni, cu sprijinul celor prahoveni au efectuat 2 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Prahova, la persoane bănuite de înşelăciune, respectiv complicitate la înşelăciune.

Citeste si   Vasilică TOMA, șoferul de la Târgu-Frumos rămâne PARLAMENTAR! Ion VĂTĂMANU l-a vrut în LEGISLATIVUL ROMÂNIEI

Din cercetări au rezultat indicii că, un tânăr, de 28 ani, din judeţul Prahova, la data de 02.12.2019, ar fi înşelat un administrator al unei societăţi comerciale, din judeţul Iaşi, căruia i-ar fi transmis că va transporta 198 de anvelope la Cluj. Bărbatul ar fi contactat, însă o altă persoană, căreia i-ar fi transmis că respectivele anvelope sunt ale sale şi că trebuie să i le transporte la Urziceni, după care şi le-ar fi însuşit.

În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au reţinut tânărul, de 28 ani,  pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 29 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa dispunând plasarea sa sub control judiciar pentru 60 zile.

Cercetările continuă.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ