Share

Ghidul include liste orientative de lectură adresate elevilor din fiecare ciclu de învățământ

Din dorința de a-i apropia pe copii de carte, conștientizând importanța și beneficiile lecturii, o echipă a Inspectoratului Școlar Județean Iași, coordonată de către prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general, de către inspectorii școlari pentru învățământ primar, prof. Bendescu Alina și prof. Corneliu Ilie, inspectorii școlari pentru limba și literatura română, prof. Mihaela Apetroae și prof. Cezar Zaharia, a elaborat ghidul cu titlul Acum aleg lectura, nu contează conjunctura!, care se adresează deopotrivă elevilor și cadrelor didactice, scopul fiind acela de a  încuraja lectura acasă, în contextul izolării impuse de contextul actual.

Ghidul include liste orientative de lectură adresate elevilor din fiecare ciclu de învățământ (primar, gimnazial și liceal), precum și sugestii interesante de activități ce se pot desfășura, atât alături de membrii familiei, cât și în mediul online, cooptând colegi sau cadre didactice (învățători sau profesori de limba și literatura română).

În acest sens s-a urmărit armonizarea abordărilor cunoscute din practica școlară (vechi/nou, clasic/modern, românesc/universal, canonic/necanonic etc.), concretizate în activități de valorificare a acestora (de la abordările ludice la teme de portofoliu intra și interdisciplinare, miniproiecte etc.)

Citeste si   Incidența COVID-19 a ajuns la 5,43 la MIA de locuitori în municipiul IAȘI

La baza sugestiilor de lectură pentru elevii din ciclul primar a stat ideea că putem fi buni, veseli și dornici de aventuri pătrunzând în universul cărților, că putem străbate lumea-n lung și în lat, chiar dacă stăm acasă

Cărțile propuse au fost bine primite de elevii care s-au pregătit de-a lungul timpului pentru concursul județean Lectura-cuvânt și imagine, fiind citite cu drag. S-a insistat pe cititul activ, pe scrierea unei povești în echipă, pe jocuri de rol ce ajută la exprimarea emoțiilor, a gândurilor generate de fragmentele lecturate. Indiferent de modul de prezentare (pe suport digital sau pe hârtie), este o certitudine faptul că, în esență, cărțile joacă.

Pentru elevii de gimnaziu recomandările de lectură au avut în vedere atât texte consacrate din literatura română sau universală, cât și opere literare aparținând unor scriitori actuali

Pentru elevii de gimnaziu recomandările de lectură au avut în vedere atât texte consacrate din literatura română sau universală, cât și opere literare aparținând unor scriitori actuali, deosebit de apreciați de cititorii acestei generații. Proiectele individuale sau de echipă propuse evidențiază faptul că lectura rămâne o cale autentică a descoperirii de sine, și, în plus, o oportunitate pentru elevi de a colabora cu membrii  familiei sau cu alți colegi, într-o manieră diferită față de cea cu care au fost obișnuiți la orele de curs.

Citeste si   „Școli creative”- CREȘTEREA accesului la EDUCAȚIE pentru comunități DEZAVANTAJE socio-economic din IAȘI și VASLUI

Titlurile unor activități – Breaking news from books world, Audiobook pentru pici!, „Detectivii…detectează!”, Bingo lectura! subliniază aspectul ludic al lecturii,  iar miniproiecte cu teme precum Cartea care mă iubește, Un basm cool, Dicționarul meu  au rolul de a-i provoca pe elevi, de a-i apropia de lumea fascinantă a cărților, dar și de a le dezvolta diferite competențe.

În ceea ce privește secțiunea consacrată elevilor de liceu, aceasta include, dincolo de titlurile recomandate – cu autori din epoci literare diferite, activități atractive, ce urmăresc, prioritar, valorificarea lecturii în spații de comunicare virtuale

“Astfel, promovarea unei cărți pe facebook în echipă mixtă profesor-elev, crearea unui site sau a unui blog în care să se discute despre cărți citite, sunt dovezi că lectura este o activitate intelectuală elevată, care se adaptează oricăror conjuncturi sau timpuri” a subliniat inspector școlar,  prof. Mihaela Apetroae.

A fost realizat și un inventar cu toate cărțile jurizate în cadrul concursului „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte”, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Iași în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT, ca o invitație din partea juraților – liceeni pasionați de fenomenul literar contemporan – la adresa colegilor de generație.

Citeste si   (P) VASILE TOMA, senator PSD IAȘI: „Bugetul SĂNĂTĂȚII trebuie să CREASCĂ de URGENȚĂ! Pulsul sănătății este din ce în ce mai SLAB și mai RAR!”

Vacanța de primăvară din acest an aduce pentru elevii ieșeni de toate vârstele o provocare inedită la lectură,  o activitate pe cât de utilă, pe atât de formativă, fiind un mijloc de cunoaștere, de achiziții intelectuale, dar și un răgaz de trăire, care susține starea de bine, stima de sine, încrederea, motivația, plăcerea de a descoperi lumi și oameni noi sau de a experimenta noi perspective.  

Suntem convinși că trebuie să încercăm și acum, de la distanță, să-i motivăm pe copii, indiferent de vârstă, în primul rând să citească, fie cărți tipărite, fie online, și mai mult decât atât, să discute despre cărțile citite, să emită judecăți de valoare asupra celor citite, să vizioneze o ecranizare a unei cărți și să analizeze cu prietenii sau chiar în familie ceea ce au citit sau văzut.

Materialul pe care vi-l propunem nu are pretenții exhaustive și nici nu oferă soluții general valabile, ci consemnează sugestii, idei, experiențe, provocări la lectură ce pot fi utile celor interesați”, a declarat  prof. dr. Genoveva Aurelia FARCAȘ, inspector școlar general.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ