Share

 Doi frați din comuna Țibana, județul Iași au fost agresați iar POSTUL LOCAL DE POLIȚIE nu a intervenit în nici un fel

 Frații Ursu locuiesc amândoi în comuna Țibana, județul Iași. De curând aceștia declară că au fost victimele unor agresiuni venite din partea vecinilor, dar și a membrilor familiei, și că Postul Local de Poliție  nu a intervenit pentru a-i ajuta, în nici un fel, deși li s-a făcut cunoscut incidentul.

   Constantin Ursu:  ”Un nepot de-al meu a fost cel care mi-a spart mașina”

”Pe data de 13 mai la orele 22:00 au intrat în curte niște nepoți de-ai mei care au spart geamul mașinii mele apoi au fugit. Am sunat la 112 să raportez incidentul de unde mi s-a transmis că în cel mai scurt timp va veni cineva autorizat să constate faptele. Apoi am fost sunat de cei de la Postul de Poliție care mi-au spus să merg la sediu a doua zi pentru o declarație.

Când m-am dus m-au respins și mi-au spus că nu am ce căuta la poliție. Drept urmare pe data de 14 mai am făcut o sesizare la IPJ Iași dar nu am primit nici un răspuns. Nu am luat legătura cu primarul comunei fiindcă am crezut că cei de la Poliția Locală vor rezolva situația. Aici în comună se comportă foarte urât cu noi dacă mergem să declarăm ceva.

Șeful de Post vorbește urât cu oamenii. Mi-a spart mașina un nepot de-al meu care provine dintr-o familie dezorganizată, nu merge nici la școală. El a recunoscut că mi-a spart geamul mașinii dar de la poliție nu am primit nici un semn” a declarat Constantin URSU, persoană păgubită.

Și fratele spune că a fost victima unei agresiuni în urma căreia a depus plângere iar acum așteaptă un răspuns din partea autorităților ieșene cu competență în domeniu.

Citeste si   Maricel POPA, președintele PSD Iași: 1 milion de FAMILII vor beneficia de racordare GRATUITĂ la rețeaua de GAZE!

Conflictul a izbucnit din cauza unor neînțelegeri legate de PĂMÂNT

Un vecin m-a agresat, mi-a pus mâna în gât și la fel ca fratele meu am anunțat poliția dar am aflat că tot eu voi lua amendă, asta este problema. Bărbatul care m-a agresat împreună cu nepotul său, tot ei au depus plângere la poliție în comuna Țibana ca să arate cu degetul spre mine ca și cum eu aș fi vinovat dar eu am filmare cum am sunat la 112, cum îmi vorbesc vulgar și mi-au pus mâna în gât.

Citeste si   ZI de SĂRBĂTOARE națională! Peste 700.000 de ROMÂNI poartă numele Sfântului ANDREI

Eu lucram la un gard atunci când m-au atacat, au intrat și în curte la mine. S-au supărat că i-am filmat dar eu eram pe domeniul public și am filmat cum mă agresau. Dețin o proprietate în comună vizavi de mănăstire iar vecinul nu îmi dă voie să intru în curte. A zis că nu mai am ce căuta acolo fiindcă el va stăpâni locul” a declarat Cristian URSU, persoana agresată.

Contactați de reporterii ziarului Bună Dimineața Iași, reprezentanții Postului Local de Poliție din Țibana au spus că nu pot oferi  date cu privire la aceste două cazuri.

Citeste si   VIDEO l Fără PARADĂ militară și fără PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ la IAȘI

Toate punctele de vedere le puteți primi de la corespondentul IPJ Iași. Noi de la postul de poliție nu putem să oferim niciun fel de date” au declarat reprezentanții Postului Local de Poliție  din comuna Țibana.

Autoritățile ieșene spun că în prezent  se lucrează la ambele cazuri

”În referire la primul caz legat de agresiunea din luna mai, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Referitor la cel de-al doilea caz, privind distrugerea unui autoturism, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În ambele dosare penale se continuă cercetările sub coordonarea procurorului pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri legale” a declarat Ioana BÎLEA, purtător de cuvânt al IPJ IAȘI.

 


Share

LĂSAȚI UN MESAJ