Share

Atenție! Nu consumați alcool și vă urcați la volan!

În cursul zilei de ieri, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă.

Şi de această dată poliţiştii au identificat în trafic mai mulţi şoferi care, dând dovadă de iresponsabilitate au urcat băuţi la volan. În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi au suspendat şoferilor dreptul de a mai conduce vehicule pe drumurile publice.

Prezentăm alăturat, câteva cazuri în care poliţiştii au întocmit dosare penale şoferilor identificaţi băuţi la volan.

La 11.07.2020, ora 11:50, lucrătorii Poliției orașului Siret, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat în trafic pe strada Bogdan Vodă, în localitatea Siret, autoturismul la volanul căruia se afla un băarbat de 66 ani, din orașul Siret.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a procedat la conducerea șoferului la Spitalul orașului Siret, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 11.07.2020, ora 16.30, un echipaj din cadrul Secţiei15 Poliţie Rurală Vatra Dornei s-a autosesizat despre faptul că pe D.C. neclasificat Şaru Bucovinei pe raza localităţii Şaru Bucovinei a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea unui autoturism, care a fost găsit avariat într-un  şanţ, iar la faţa locului nu se afla nici o persoană.

În urma verificărilor s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către un băarbat de 42 de ani din comuna Şaru Dornei care a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Conducătorul auto a fost condus la Compartimentul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

În 11.07.2020, ora 17:25 patrula de ordine publică din cadrul Poliția Municipiului Suceava – Secția de Poliție Burdujeni, în urma unui apel 112, a fost dirijată să se deplaseze  pe str. Calea Unirii, unde un autoturism, a avariat un auto parcat.

Patrula de ordine publică a  identificat autoturismul iar polițiștii au procedat la legitimarea conducătorului auto constatând că este un bărbat de 30 ani, din mun. Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.32 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citeste si   DOCUMENTAR: Biserica Mănăstirii Humor, 490 de ani de la construcţie (15 august)

În cauză s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante pentru comiterea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La 11.07.2020, ora 18:50, lucrătorii Poliției orașului Siret, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat în trafic pe strada Petru Mușat, din localitatea Siret, autoturismul la volanul căruia se afla un tânăr de 20 ani, din com. Bălcăuți.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care s-a procedat la conducerea la Spitalul orașului Siret, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Bunuri în valoare de peste 12.000 lei confiscate de polițiști în cadrul acțiunii BLOCADA organizată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în Târgul de la Cumpărătura

La data de 11.07.2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în baza planului de acțiune BLOCADA care se desfășoară până la data de 03.08.2020 au acționat pe raza com. Cumpărătura și în zonele cu risc criminogen ridicat pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în special a actelor de comerț ilicit și faptelor de natură economică, cât și pentru pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

În cadrul acțiunii a fost identificat un bărbat de 64 de ani, din mun. Fălticeni, oferea spre comercializare în Târgul auto Cumpărătura, produse de îmbrăcăminte (27 bucăți, tricouri, pantaloni, treninguri etc.) inscripționate cu brad-ul unei mărci renumite, fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute. În cauza au fost ridicate mai multe produse în valoare de 5.100 lei.

De asemenea, a fost identificată o femeie de 45 ani, din mun. Suceava oferea spre comercializare în Târgul auto Cumpărătura, produse de îmbrăcăminte (26 bucăți, tricouri, pantaloni, treninguri, hanorace etc.) inscripționate cu mărci înregistrate fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute. În cauza au fost ridicate mai multe produse în valoare de 7.450 lei.

Persoanele au fost depistate în flagrant în timp ce ofereau spre comercializare produsele, cercetările au fost efectuate la fața locului și s-a procedat la ridicarea bunurilor (53 bucăți în valoare totală de 12.550 lei) în vederea examinării și expertizării, în toate cauzele fiind întocmite dosare penale, în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,, punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică’’.

Citeste si   Vitezele medii de transfer date prin Internet fix şi mobil, în creştere la nivel naţional (ANCOM)

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 11.07.2020, ora 11:14, prin SNUAU 112, s-a sesizat despre faptul că pe strada Pictor Dimitrie Hîrlescu, din mun. Fălticeni,  s-a produs un accident rutier, în urma căruia autoturismul implicat în accident a părăsit locul accidentului.

Din cercetări s-a stabilit că la 11.07.2020, ora 10:30, un bărbat de 64 ani din mun. Fălticeni, se deplasa pe lângă o bicicletă pe str. Pictor Dimitrie Hîrlescu, din mun. Fălticeni, iar un autoturism care se afla oprit la intersecția cu str. Ion Creangă a efectuat o manevră de mers înapoi intrând în coliziune ușoară cu bicicleta.

În urma evenimentului, bărbatul de 64 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe asfalt, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Biciclistul s-a deplasat la domiciliul său, iar în jurul orei 11.14 a apelat serviciul 112 unde a sesizat evenimentul.

Bărbatul de 64 de ani a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, fără să rămână internat.  Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00, alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate, s-a luat legătura telefonic cu proprietarul autoturismului, care s-a prezentat la sediul poliției în jurul orei 12.20. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că în momentul producerii accidentului a fost condus de un bărbat de 56 ani, din mun. Fălticeni.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00, alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”.

La 11.07.2020 în jurul orei, 17.25, o tânără de 19 ani, din sat Slobozia, com. Zvoriștea, în timp conducea autoturismul pe un DC neclasificat, denumit str. Portărenilor, în interiorul localității Adâncata, într-o curbă la dreapta, pe fondul lipsei de experiență în condus, a pătruns ușor pe sensul opus de mers și intrat în coliziune cu un atelaj hipo care circula din sens opus condus de  un bărbat de 63 ani, localnic.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui bărabtului de 63 de ani  în calitate de conducător atelaj hipo, acesta fiind preluat de un echipaj de urgență și transportat la UPU. Suceava, fără a fi necesară internarea.

Atât conducătoarea auto, cât și căruțașul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.

Ulterior la spital conducătoarei auto i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citeste si   Marian ANDRONACHE și-a depus CANDIDATURA pentru funcția de PRIMAR al SUCEVEI

La 11.07.2020, în jurul orei 21:35, un băarbat de 25 ani, din localitatea Botoșănița Mare, conducea un moped  pe DJ 209 D, având-o pasager pe o tânără de 19 ani, din municipiul Botoșani. Când a ajuns în  curba la stânga de la intrarea în comuna Calafindești dinspre Siret, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, motiv pentru care a intrat pe contrasens și a lovit partea laterală stânga a autoturismului regulamentar de un bărbat de 21 ani, din municipiul Rădăuți.

În urma evenimentului rutier, pasagerul tânăra de 19 ani a căzut și a suferit leziuni ușoare fiind transportată la UPU Suceava pentru investigații medicale.

Atât conducătorul mopedului, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în ambele cazuri și au fost conduși la Spitalul Siret în vederea recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că bărbatul de 25 de ani  nu posedă permis de conducere pentru  nicio  categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițișii Formațiunii Poliției Rutiere Siret cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ,, vătămare corporală din culpă” și ,,conducere pe drumurile publice al unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Dosare penale la regimul rutier

La 11.07.2020, ora 08.25, lucrătorii de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza comunei Bilca, pe D.J. 178C, de pe raza comunei Bilca, au oprit pentru control autoutilitara cu numărul de înmatriculare provizoriu condusă de un bărbat în vârstă de 65 ani, din comuna Frătăuții Noi.

Existând suspiciuni despre faptul că numerele provizorii ar fi expirate, s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date ale Poliției Române, unde s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din 26.05.2020

În cauză urmează a se efectua verificări în cauză, cu privire la infracțiunea de ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

La 11.07.2020, ora 16:40, lucrătorii Poliției Orașului Siret, în timp ce acţionau în cadrul planului de acţiune pe linia respectării regimului legal de viteză, au identificat pe un bărbat de 33 ani, din oraşul Siret, în timp ce conducea mopedul pe strada Decebal din oraşul Siret.

În urma verificării efectuate în baza de date s-a constatat faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ