Share

Potrivit Biroului Electoral Central, lui Adrian Torma i-a fost acceptată candidatura deși Tribunalul Caraș-Severin i-o respinsese. Judecătorii constataseră că de pe documentul necesar depunerii candidaturii lipsesc semnăturile reprezentanților locali ai PSD și Pro România. 

În plus, reprezentanții PNL au acuzat fraudarea votului în cel puțin 11 secții.

”Biroul Electoral Central constată că domnul Torma Adrian Constantin a candidat pentru funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă cu toate că, prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în temeiul art. 54 din Legea nr. 115/2015 şi care beneficiază de autoritate de lucru judecat, candidatura sa fusese în mod definitiv respinsă pentru neîndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor legale (…) O atare participare a Alianţei Electorale PSD-Pro România în competiţia electorală a fost posibilă ca urmare a faptului că acest competitor electoral a insistat şi a obţinut admiterea candidaturii domnului Torma Adrian Constantin pentru funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă la alegerile locale din anul 2020 după pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive şi cu ignorarea efectelor acesteia, cu încălcarea vădită a prevederilor art. 54 din Legea nr. 115/2015 şi fără îndeplinirea condiţiilor legale pentru a putea candida până la data de 18.08.2020, când s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor”, notează B.E.C. în decizia de anulare a scrutinului.

Citeste si   Marcel Ciolacu, condiție pentru candidații la alegerile parlamentare: Pe listele PSD nu se va regăsi nicio persoană trimisă în judecată!

Adrian Torma a obținut 48,42% din voturi, iar candidatul PNL, Ion Chisăliță, 46,23%, potrivit Realitatea Plus. 

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a catalogat decizia B.E.C. ca fiind ”o judecată cu dublă măsură” și a precizat că social-democrații ”nu vor sta cu mâinile în sân”.

”Acolo a fost un întreg proces, e un pic mai lungă explicaţia. S-a contestat iniţial în perioada de dinainte de campania electorală, s-a ajuns la decizii ale instanţelor care au spus că domnul Torma poate să candideze, s-au făcut contestaţii în continuare, inclusiv după această decizie a instanţei la B.E.C. de către PNL, toate fiind respinse. Cred că sunt vreo trei sau patru decizii ale instanţei, iar acum a apărut încă o contestaţie, după care a fost soluţionată în mod pozitiv pentru PNL, deşi alte trei sau patru pe aceeaşi fundamentare, în urmă cu trei săptămâni – patru, în acea perioadă de depunere de candidaturi, au fost respinse. O să analizăm acea situaţie. A fost publicată decizia B.E.C., dar în mod clar nu vom sta cu mâinile în sân, pentru că este judecată cu dublă măsură, având în vedere toate celelalte decizii ale B.E.C. de până acum”, a spus Grindeanu joi, într-o conferinţă de presă.

Citeste si   Cristian Rizea: În 2014, Maior și Dîncu mi-au spus să am o relație bună cu Burleanu, că facem orice cu el

De ce a anulat BEC alegerile pentru Primăria din Moldova Nouă – DOCUMENT


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ