ideall.ro

Elevul unei şcoli din oraşul Brăila a fost diagnosticat cu TBC

Elevul unei şcoli din oraşul Brăila a fost diagnosticat cu TBC, iar medicii vorbesc despre încă un caz, aflat în curs de confirmare. De asemenea, luna trecută, la unitatea de învăţământ din centrul oraşului a mai fost înregistrat un caz de TBC, relatează MEDIAFAX.

Elevul care a fost diagnosticat cu TBC are 14 ani şi este în clasa a şaptea la Şcoala „Nikos Kazantzakis”.

În prezent, el este internat la Spitalul Judeţean din Brăila, la secţia de Boli Infecţioase.

sensodays.ro

Luna trecută, un alt elev de la aceeaşi şcoală s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi un al treilea caz este în curs de confirmare.

Monitorizăm situaţia, dar măsuri poate lua Direcţia de Sănătate Publică. Primul caz a fost în 22 aprilie, al doilea caz a apărut în 20 mai şi astăzi se vorbeşte de al treilea caz, fratele unui bolnav, elev şi el la şcoala din Brăila”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul şcolar general, Cătălin Canciu.

Rezultatele analizelor care i-au pus pe jar pe elevii şi profesorii şcolii au venit săptămâna aceasta. Copilul diagnosticat cu TBC lipsea de la şcoală de câteva săptămâni, iar în interiorul unităţii a fost declanşată o anchetă epidemiologică. Aceasta vizează circa 120 de elevi şi 30 de profesori.

Surse apropiate anchetei spun că în şcoală există mai multe suspiciuni de TBC, ceea ce ar putea duce la instituirea carantinei.

„Noi am luat act de situaţie. Nu a fost declarat focar de TBC, cazul este în atenţia coordonatorului programului naţional de TBC. Este o anchetă în şcoală. Dacă se declară focar, noi suntem informaţi. Dacă nu, pacientul intră în programul naţional TBC, este o întreagă procedură. Focar poate fi declarat dacă există trei cazuri cu legătură între ele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

În cazul în care şcoala din Brăila va intra în carantină, cursurile vor fi suspendate.

babyliss-romania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ