Share

Într-o postare pe Facebook, senatoarea liberală reclamă modul de comunicare ”toxic și lipstit de transparență” al social-democraților.  

”Acum, la ora 13.00, am avut un BPR, convocat în stilul PSD, la 11.16 min, prin sms, fără să știm ordinea de zi. Aceeași comunicare PSD: toxică, lipsită de transparență. Miza: ședința de plen reunit, mâine, la 13.00, pentru rectificarea bugetară. Oamenii ăștia sunt nocivi nu doar pentru democrație, fiindcă refuză alegerile pe care le-au tot vrut amânate, dar sunt toxici pentru economie, pentru bugetul României”, scrie Gorghiu.

Citeste si   100% TU DECIZI! Victor Paul Dobre, din șantierul naval, propulsat în funcția de prefect

Senatoarea menționează că amendamentele depuse de PSD la proiectul de rectificare bugetară presupun o creștere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB anul acesta şi cu 4,8% în 2021. 

”Ați văzut cu toții documentul prin care Teodorovici, când era ministru, avertiza Guvernul Dăncilă că majorarea pensiilor cu 40% nu este fezabilă. Și asta era înainte de pandemie, când economia era pe plus!!! Chiar și așa fiind, ei știau că nu era loc în anvelopa bugetară pentru așa ceva. Dar ei acum insistă să arunce totul în aer!”, acuză Gorghiu.

Citeste si   Raport NATO: România, pe al patrulea loc la banii alocați pentru Apărare, după SUA, Grecia și Marea Britanie

Ședința la care se va aproba proiectul de rectificare bugetară va avea loc marți, de la ora 13:00. Decizia a fost luată luni de Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Comisiile de buget ale celor două Camere au dat raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare. Cel mai important dintre acestea este cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. Astfel, PSD vrea să forțeze guvernul să aplice majorarea de 40% a pensiilor de anul acesta. 

Citeste si   Acuzații în Parlament! Mai mulți aleși au luat ILEGAL bani de cazare în București

Luni, premierul Ludovic Orban a anunțat că guvernul va ataca la Curtea Constituțională și legea care prevede acordarea unui supliment de 500 de euro pentru profesori, pe lângă creșterea pensiilor cu 40%.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ