Share

O alunecare de teren s-a produs, luni, pe o stradă din municipiul Sibiu, în apropierea unui bloc de locuinţe.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au anunţat, luni, că o alunecare de teren s-a produs pe strada Izlazului, din municipiul Sibiu, în apropierea unui bloc de locuinţe.

S-a prăbuşit un mal de pământ pe care era un gard din beton, pe o lungime de aproximativ cincizeci de metri”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, nu s-au înregistrat victime, dar mai multe echipaje de poliţişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) s-au deplasat la faţa locului.

Citeste si   BULETIN DE PRESĂ 25 septembrie 2020, ora 13.00

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Silviu Albişor, a precizat că se evaluează situaţia pentru a stabili măsurile care se impun, fiind anunţat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Sibiu şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu pentru gestionarea situaţiei.

 


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ