ideall.ro

Deputatul Andrei Năstase a trimis o scrisoare adresată Marii Britanii

Deputatul Andrei Năstase, preşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, spune că a pregătit o scrisoare pe care o va adresa Marii Britanii cu solicitarea de a investiga într-o anchetă proprie „frauda bancară” şi „spălătoria mafiei ruseşti”. Politicianul spune că asemenea scrisori a adresat şi altor state şi instituţii internaţionale. Declaraţiile au fost făcute la Jurnal TV, transmite IPN.

O să fac asemenea demersuri la tot mai multe şi mai multe ţări din Europa şi din întreaga lume aşa cum am făcut-o până acum şi aşa cum am făcut-o în Rusia”, a declarat deputatul. În opinia lui, liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, se teme de alte anchete decât ale procurorilor pe care îi controlează. „Eu o să mă adresez în Venezuela, dacă acolo se poate obţine o condamnare, o recuperare pe care i-a furat acest individ, împreună cu Şor, Leancă şi cu alţii de la acest stat, acolo o să mă adresez şi nu contează că se cheamă Rusia, Venezuela, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii”, a afirmat preşedintele PPDA. Despre anularea procesului verbal prin care s-a constatat agitaţia electorală a lui Andrei Năstase în ziua alegerilor locale din municipiul Chişinău, politicianul spune că aparent aceasta este o veste bună.

  „Judecătoria Centru emite o hotărâre incompletă care, la fel ca şi tergiversările de până acum, şi această abordare a judecătoriei îmi creează obstacole să obţin înapoi mandatul dat de oameni, pe de o parte. Pe de altă parte, îmi îndepărtează momentul în care să mă adresez la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului”, a menţionat deputatul. Referitor la alegerile locale viitoare, Andrei Năstase spune că Parlamentul din această cauză nu este funcţional – pentru a nu permite declanşarea scrutinului local. Întrebat dacă va candida la un nou mandat pentru Primăria Chişinău, Andrei Năstase a răspuns: „În momentul în care va fi decisă data alegerilor, veţi avea răspunsul clar chiar de la mine cu privire la viitorul candidat. Bineînţeles, au dreptate colegii mei care spun că am o datorie faţă de Chişinău. Este motivul pentru care am candidat în circumscripţia nr.33 din mun. Chişinău pentru alegerile parlamentare”, a declarat politicianul.

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ