Share

Secretarul General al Guvernului, Antonel Tănase, a anunțat vineri, într-un mesaj postat pe Facebook, că slujbele de Crăciun se pot desfăşura și în biserici, dar cu respectarea măsurilor anti-COVID-19. Condiţia este ca autorităţile şi reprezentanţii lăcașelor de cult să găsească soluţii pentru respectarea regulilor impuse de epidemie.

„Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanţii Secretariatului de Stat pentru Culte şi cu cei ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Identificăm împreună soluţii prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creştineşte la biserică. Reprezentanţii cultelor religioase susţin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toţii conştienţi de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfăşura atât în interiorul, cât şi în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului.

Anunțul vine în ziua în care judecătorii din Constanța au decis să mențină interdicția impusă de autoritățile locale cu privire la organizarea pelerinajului la Sfântul Andrei, cerut de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Citeste si   Dosar PENAL pentru un tânăr de 16 ANI din Fântânele

La evenimentul religios va fi permis accesul doar cetățenilor din localitatea unde se află mănăstirea, potrivit deciziei.

Arhiepiscopului Teodosie a atacat în instanță decizia de interzicere a pelerinajelor impusă de autorități din cauza pericolului răspândirii coronavirusului.

În pofida deciziei instanței și a epidemiei de coronavirus, ÎPS Teodosie trimite toți preoții și monahii la peștera Sfântului Andrei, în interes profesional, în ziua de 30 noiembrie, spunând că Sfânta Liturghie se va oficia și în parohiile Arhiepiscopiei Tomisului.

Citeste si   PREFECȚII, în prezent APOLITICI, vor fi numiți de PARTIDE! Codul Administrativ va fi MODIFICAT prin OUG

Într-un document intern al Arhiepiscopiei Tomisului și semnat de ÎPS Teodosie, în 30 noiembrie toți preoții din Eparhia Tomisului, personalul clerical și monahal au fost „delegați în interes profesional să săvârșească în sobor Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, din localitatea Ion Corvin, județul Constanța”.

Miercuri, 25 noiembrie, ÎPS Teodosie i-a transmis și o scrisoare deschisă autorităților naționale în care susține că măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19 generează „abuzuri” împotriva clerului și credincioșilor, deoarece aceștia sunt împiedicați să desfășoare datinile bisericești.

Citeste si   Mureş: Cantitatea de 830 mc de material lemnos fără avize de însoţire, descoperită în urma a 30 de percheziţii

În plus, înaltul prelat atrage atenţia că ar putea apărea o situaţie conflictuală în contextul împiedicării credincioşilor din toată ţara să ia parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin, organizat la praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie. Premierul l-a îndemnat joi pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, să susţină respectarea regulilor, deoarece acestea sunt impuse pentru a proteja sănătatea.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ