Share

În cadrul Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon din Iași a fost achiziționat un aparat modern în valoare de peste 2 milioane de lei ce este folosit pentru eliminarea pietrelor la rinichi. Aparatul pus în funcțiune este unul de litotriție extracorporeală. Datorită achiziționării acestuia, procesul de liminare a „pietrelor la rinichi” în cazul pacienților ce suferă de litiază renală sau ureterală va fi unul mult mai ușor.

Valoarea totală a aparatului se ridică la suma de 2.036.090 de lei

Întrebată despre cum se simte în urma ședințelor cu noul aparat, o pacientă din cadrul Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon din Iași a declarat:

Este mult mai diferit. În primul rând cu aparatul vechi erau șocurile mai intense și în al doilea rând auzul. În timpul vechii proceduri mi se lua auzul. Acum este mult mai silențios, mult mai fin

Noul aparat a fost adus în cadrul Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon la finalul anului trecut. Din cauza procedurilor ce vizează necesitatea avizelor de funcționare, aparatul a fost dat în folosință abia în a doua jumătate a anului curent.

Citeste si   Participare IMPRESIONANTĂ la Congresul on-line organizat de către USAMV IAȘI

Există multiple diferențe între aparatul ce era folosit în cadrul spitalului până în prezent și echipamentul modern ce este utilizat în prezent. Una dintre cele mai importante diferențe o constituie faptul că acest aparat are un dublu reperaj. Calculii sunt identificați prin două metode, una radiografică și una ecografică.

De asemenea, în timpul procedurii se poate comunica cu pacientul iar calculii pot fi abordați pe toată lungimea ureterului

Despre cazul pacientei ce beneficiază de tratamentul noului aparat Prof. Dr. Cătălin PRICOP a declarat:

Vreau să vă spun câteva cuvinte despre acest caz. Nu avem în fiecare zi astfel de cazuri dar este o situație foarte delicată. Dacă urmăriți, pacienta are litiază renală bilaterală, pe partea stângă calculul este obstructiv iar pe partea dreaptă calculul nu este obstructiv. Deci practic în momentul acesta ea are o simptomatologie legată de litiaza de pe partea stângă. În momentul în care calculul de pe partea dreaptă se va deplasa, va deveni și el obstructiv și simptomatologia o va determina să se adreseze la spital. Este foarte trist că acești calculi pe care îi vedeți sunt în recidivă instalată în aproximativ patru ani de zile la o pacientă care a fost tratată anterior prin litrotriție extracorporală tot la noi și pe stânga și pe dreapta pentru această maladie”


Share

LĂSAȚI UN MESAJ