Share

Obligaţiile contractuale privind donarea aparatelor de plasmafereză către centrele locale şi regionale de transfuzii sanguine din România nu au fost respectate şi, ca atare, iniţiatorul demersului doreşte retragerea aparaturii din punctele unde prelevarea de plasmă de la pacienţii vindecaţi de Covid 19 nu se desfăşoară conform înţelegerii.

Reprezentantul firmei, Florin Hozoc a declarat că trebuiau retrase aparatele de la trei centre, printre care şi Iaşi

Florin Hozoc a spus că la Iaşi s-au efectuat doar 1,5 recoltări la o sută de pacienţi vindecaţi spre deosebire de Arad unde sunt 7 recoltări la sută, sau Galaţi – cu 6,5%.

Decizia aparţine acum Institutului Naţional de transfuzie hematologică din România, a menţionat reprezentantul firmei, Florin Hozoc:

„În momentul de faţă nu putem vorbi de negocieri, vorbim de obligaţiile care decurg din contractele de sponsorizare, astfel că, în momentul de faţă aşteptăm de la Insitutul Naţional de Hematologie Transfuzională să ne comunice, unde, în ce centre din ţară să mutăm cele trei echipamente pe care le retragem de la Alba Iulia, Giurgiu şi Iaşi.

Au termen să ne răspundă la această întrebare până la sfârşitul acestei săptămâni pentru că erau şapte zile lucrătoare de la data la care i-am notificat, asta înseamnă că vom primi acest răspuns şi la începutul săptămânii viitoare vom opera aceste retrageri de echipamente.

Există însă şi posibilitatea ca Insitutul Naţional de Hematologie să decidă că aceste echipamente pot să rămână în continuare, fie la toate cele trei centre, fie la unele dintre centre, cum este centrul de la Iaşi.”

Directorul centrului de transfuzii sanguine de la Iaşi, Lavinia Scripcaru a declarat că au fost contactate toate persoanele tratate de coronavirus dar la apelul de donare au răpsuns doar şase cadre medicale.

Lavinia Scripcaru îşi doreşte ca aparatul să rămână la Iaşi şi în etapa următoare iar posibilii donatori să-şi reconsidere atitudinea:

„Noi am primit notificare în ceea ce priveşte preluarea aparatului de la centrul nostru. Din punctul meu de vedere, nu este o hotărâre tocmai bună pentru că am înţeles, aşa cum era normal, că acest aparat şi kiturile oferite erau destinate salvării sau îmbunătăţirii stării de sănătate a pacienţilor aflaţi în nevoie.

Noi sperăm ca totuşi acest aparat să ne rămână sau cel puţin să se mai temporizeze  ridicarea acestuia de la Centrul de Trasfuzii din Iaşi.”


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ