Share

Aproape 200 de persoane, între care şi copii, continuau să fie blocate, sâmbătă dimineaţă, unele de mai mult de 24 de ore, în benzinăriile Rompetrol de pe Autostrada A2, compania punând gratuit la dispoziţia acestora mâncare şi băuturi, informează corespondentul MEDIAFAX.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că şi la această oră, din cauza zăpezii şi a viscolului, A2 Bucureşti – Constanţa este închisă traficului, sute de persoane fiind transportate în ultimele 24 de ore, cu ajutorul şenilatelor, şi adăpostite în benzinăriile Rompetrol.

Potrivit reprezentanţilor Rompetrol Downstream, atât angajaţii proprii, cât şi clienţii, aproape 200 de persoane, între care şi copii, care au găsit refugiu în benzinării, sunt în stare bună de sănătate, cu acces la sistemele de telecomunicaţii. Mulţi dintre clienţi se află blocaţi în benzinării de peste 24 de ore, iar angajaţii de la de la cele două staţii din zona Vâlcele se află la muncă de peste 48 de ore. Toate persoanele aflate în staţiile Rompetrol primesc în mod gratuit apă, mâncare şi băuturi calde, precum şi acces la serviciile locale disponibile.

Cei mai mulţi dintre sinistraţi sunt strânşi la benzinăria Vâlcele, din judeţul Călăraşi, de pe sensul de mers către Constanţa, unde sunt aproximativ 120 – 130 de clienţi, plus angajaţii staţiei. În celelalte trei staţii se mai află alţi aproximativ 40 de clienţi, plus angajaţi.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ