Share

Aproximativ 20 de rabini, afiliaţi unui grup de evrei liberali, au fost arestaţi luni noaptea după ce au blocat străzile din apropierea hotelului Trump International din zona Manhattanului, în timp ce protestau faţă de decretul antimigraţie emis de preşedintele american, informează New York Times.

Deşi hotelul a fost locul a numeroase proteste de la alegerea lui Donald Trump ca preşedinte, puţine dintre acestea au implicat însă arestarea unui grup de clerici.

Citeste si   #alegeriSUA: Joe Biden şi Donald Trump au făcut campanie în Midwest cu patru zile înaintea scrutinului prezidenţial

O mulţime de aproximativ 200 de persoane a protestat, având pancarte cu mesaje precum ”Bun-venit refugiaţilor”, în timp ce cânta la tobe şi tamburine.

Rabinul Jill Jacobs, directorul executiv al grupului de rabini T’ruah, ce a organizat protestul, a declarat că mulţi evrei se opun decretului.

”Ne amintim istoria noastră şi de faptul că frontierele acestui stat erau închise pentru noi în anul 1924, acest lucru având consecinţe catastrofale în timpul Holocaustului. Ştim că unele formulări care sunt în prezent utilizate pentru a opri musulmanii să imigreze în SUA sunt aceleaşi ce erau folosite pentru a-i opri pe evrei să pătrundă pe teritoriul american”, a afirmat Jill Jacobs.

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ