Share

Asociația ”Evoluție în instituție” anunță un protest în fața sediului DIICOT Iași, la finalul acestei săptămâni.

”REGLEMENTAȚI, NU ARESTAȚI!”

”Cunoaștem Convențiile Internaționale pe care Romania le-a ratificat din 1961 până în prezent. Convenții care reglementează stupefiantele și substanțele psihotrope, dar în prezent avem și Regulamente Europene, cum ar fi Regulamentul nr. 1782/2003, care reglementează clar cânepa și o diferențiază de marijuana.

Înțelegem nevoia de a supraveghea această piață, dar să ajungi să trimiți antreprenori în arest pentru comercializarea cânepii, este prea de tot.

Excesul de zel al procurorilor care cer arestări pentru astfel de cazuri trebuie penalizat de societatea civilă. Cultura și comercializarea cânepii și a derivatelor ei sunt accesibile și reglementate în majoritatea Statelor Europene, vrem să fie reglementate și în România ca să nu le mai lăsăm la interpretarea procurorilor și la libera lor alegere.

Vom protesta vineri 23 Octombrie 2020 în fața DIICOT Iași, pentru decizia de a cere arestarea celor doi antreprenori care comercializau muguri de cânepă. Pe parcursul zilei vom afișa un banner mare la intersecția străzii Roșcani cu strada Cucu, iar după lăsarea întunericului vom face proiecții laser pe clădirea DIICOT.

DIICOT este în stare să ne aresteze și dacă bem ceai cânepă”, au declarat reprezentanții Asociației ”Evoluție în instituție”.


Share
Citeste si   (P) Bogdan COJOCARU: ”Minciunile PNL au atins apogeul: TURCAN şi BOLOȘ au fost trimişi la IAȘI să ne amăgească pe subiectul cu AUTOSTRADA”
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ