Astăzi a început Postul Crăciunului

0
Share

Creștinii ortodocși din România au început astăzi Postul Crăciunului. Este primul post din anul bisericesc şi ultimul din anul calendaristic. Cu o zi înainte de intrarea în postul Craciunului se prăznuieşte Lasata Secului, zi în care se fac petreceri în familie, cu multă mâncare şi băutura.

POSTUL CRĂCIUNULUI se ţine între 15 noiembrie şi 24 decembrie, iar tradiţia spune că ar fi fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun drept penitenţă pentru că tăiase mâna nevestei sale, care o moşise în staulul în care l-a născut pe pruncul Iisus.

În acest post se obişnuieşte că toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin, informează realitatea.net.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri, Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consumă untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie roşie atunci se face dezlegarea şi la peşte. În zilele de marţi şi joi, credincioşii pot consumă peşte, vin sau untdelemn.

Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 şi 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuieşte Sfinţii mai importanţi, conform calendarulortodox.ro. 144767390596ba5292

Dezlegarea la peşte

Se face dezlegarea la peşte pe când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea.

De asemenea, credincioşii pot mânca peşte în zilele de luni, miercuri şi vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hranul bisericii din en
oria noastră.

Când începe postul Crăciunului 2016. Nu în ultimul rând, se face dezlegare la peşte în zilele cu sfinţi însemnaţi, dar şi în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 noiembrie şi 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 decembrie, dacă zilele acestea cad marţi sau joi. Cu atât mai mult, când marţea sau joia se întâmplă hramul unei biserici.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ