Share

Cele 11 tramvaie pe care Compania de Transport Public (CTP) le-a achiziţionat din Germania vor ajunge la Iaşi până la finele acestei luni

„Colegii de la CTP au găsit societatea care se ocupă de transportul vagoanelor. Sper ca la finele acestei luni să le avem la Iaşi, iar de la jumătatea lunii noiembrie să le vedem pe străzi”, a spus viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Costurile pentru achiziţia şi transportul a 11 tramvaie ajung, în total, la 525.000 euro. Sunt vagoane construite în perioada 1990-1991, dar modernizate în 2014. Planul Primăriei este ca în 2018 să cumpere încă nouă tramvaie, cinci M8C şi patru M6D

Citeste si   Acțiuni ale poliției ieșene pentru siguranța cetățenilor

Costul total al achiziţiei se ridică peste 500.000 euro, aproape un sfert din preţul unui vagon nou!

 „Prin această achiziţie, Compania de Transport Public va începe înlocuirea celor 28 de tramvaie din actualul parc auto, care au anul de fabricaţie cuprins între 1960 şi 1964”, a declarat primarul Mihai Chirica.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ