Share

Lucrările efectuate de compania APAVITAL, pe raza comunei Lungani, au dat naștere unei situații controversate. Cetățenii comunei, se arată extrem de deranjați de condiţiile drumurilor, în timp ce APAVITAL, nu își asumă răspunderea pentru pagubele provocate.

În satul Zmeu, din comuna Lungani, au fost distruse mai multe porțiuni din asfalt, în urma lucrărilor APAVITAL

Ulterior, au fost înlocuite doar cu pietre și pământ. În acest context, pietruirea drumurilor, nu a făcut altceva decât să agraveze situația, asta în condițiile în care, ar fi existat și unele conducte sparte.

APAVITAL, nu își asumă RĂSPUNDEREA în cazul distrugerii drumurilor, din comuna Lungani

Drept consecință, pe raza satelor Zmeu, Crucea, Lungani și Goești, apa curge neîncetat, iar circulația pe aceste drumuri, a fost îngreunată.

Conductele folosite de APAVITAL, în comuna Lungani, ar fi fost de o calitate îndoielnică, iar acest lucru, a dat naștere unei situații fără ieșire: în cazul în care, nu se introduce presiune în conducte, cetățenii nu mai beneficiază de apă, iar dacă se menține presiunea, conductele afectează ulterior, starea drumurilor.

Totodată, lucrătorii desemnați de APAVITAL, au distrus șanțurile, care se aflau într-o stare foarte bună, până la acel moment, fără a lua măsuri pentru reabilitarea lor.

Citeste si   38 unități de ÎNVĂȚĂMÂNT și 90 de CLASE au făcut lecții ONLINE în scenariul ROȘU la IAȘI

La ieșirea din comuna Lungani, spre Crucea, în urma lucrărilor APAVITAL, s-a format o groapă imensă, ce îngreunează circulația autovehiculelor.

Viceprimarul comunei Lungani, cu atribuții de primar, Ioan  Corobuță, își exprimă și el nemulțumirea legată de situația drumurilor comunei, drumuri care erau asfaltate și se aflau într-o bună condiție, înainte de demararea lucrărilor APAVITAL.

În urma acestei probleme, Primăria Lungani, a făcut nenumărate solicitări către APAVITAL, cu privire la reabilitarea drumurilor afectate, dar au primit un răspuns în acest sens, abia după o perioadă îndelungată.

Conform declarației primarului comunei Lungani, răspunsul oferit de APAVITAL, referitor la refacerea drumurilor distruse, a fost: ,,am făcut comandă de asfalt”.

Problema drumurilor din LUNGANI, depășește atribuțiile Primăriei și intră în răspunderea APAVITAL

Contactat de reporterii Ziarului “Bună Dimineața Iași”, cu privire la problema drumurilor din comuna Lungani, Razvan Manolache, Şef Serviciu Marketing Relaţii cu Publicul, APAVITAL , a declarat:

Citeste si   În SPITALELE din municipiul IAȘI nu mai avem locuri la TERAPIE INTENSIVA! Carmen DOROBĂȚ: ”Suntem în CURS pentru a finaliza PROCEDURILE de completare numerică a PERSONALULUI medical”

”Sistemul de alimentare a comunei Lungani, care cuprinde localităţile Lungani, Crucea, Zmeu, Goesti, a fost înființat de Unitatea Administrativ Teritorială Lungani. Acesta a fost predat în exploatare operatorului specializat în servicii de alimentare cu apă, APAVITAL.

La data preluării în exploatare, sistemul prezenta o serie de probleme, astfel că preluarea s-a făcut în condițiile în care, Primăria se obligă să le remedieze, în baza unui program de conformare. Printre altele, una dintre probleme, a reprezentat-o însăși conducta de distribuție, care a fost pozată cu o rezistență la presiune, de maximum 6 atmosfere, ținând cont de faptul că, presiunile de regim, erau mult mai mari. Aceasta a generat, și generează multe pierderi de apă, pe care APAVITAL este nevoită să le repare din costuri proprii”

Pe de altă parte, primarul comunei Lungani, Ioan Corobuță, susține faptul că, situația de față, depășește atribuțiile Primăriei, și intră în răspunderea APAVITAL, pentru că, aceștia din urmă, au  executat lucrarea, ce a condus la distrugerea drumurilor.

Citeste si   COPIII Revoluției – povești FILMATE cu părinții REVOLUȚIONARI și copiii acestora despre tranziția de la COMUNISM la democrație

”Situația cu care ne confruntăm, este una ”strigătoare la cer”! Nu am cerut decât remedierea drumurilor! Toată comuna, este distrusă de ei! Nu au mai înlocuit porțiunea de asfalt distrusă, nici cu beton, nici cu asfalt, și nici problema șanțurilor, nu s-a rezolvat. Cât despre cetățenii comunei Lungani, îi sfătuiesc să aibă încredere, pentru că vom face tot ceea ce depinde de Primăria comunei. Sperăm ca de data aceasta, APAVITAL să își asume răspunderea pentru problemele create pe raza comunei Lungani” a declarat primarul comunei Lungani.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ