Share

Anchetă în cazul unui bebeluș mort în Maternitatea Botoșani

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce o fetiță a murit la doar două zile de la naștere în Secția de Obstretică și Ginecologie Botoșani.

Părinții sunt în stare de șoc și nu înțeleg cum ceea ce trebuia să fie cea mai mare bucurie s-a transformat într-un coșmar.

Raluca Hârtopeanu, o tânără de doar 20 de ani, a adus pe lume, prin cezariană, o fetiță chiar de ziua Mamei, pe 8 martie, scrie stiri.botosani.ro. A avut o sarcină fără probleme care a fost monitorizată de un medic ginecolog.


Un tânăr din Iaşi şi-a ajutat soţia să nască. Salvarea nu a ajuns la timp


La două zile de la naștere, stare de sănătate a micuței s-a degradat

Bebelușul s-a stins pe data de 10 martie, spre disperarea părinților cărora li s-a spus că fetița ar fi avut bronhopneumonie și steptococ beta-hemolitic de tip B.

Mama susține că, imediat după ce a născut, medicii i-au spus că fetița este sănătoasă și că vor pleca în curând acasă.

Coșmarul a început în noaptea de 9 spre 10 martie. Deși se afla la prima sarcină, Raluca și-a dat seama că ceva nu era în regulă cu fetița. Le-a spus imediat medicilor, care i-au spus că bebelușul are doar colici.

„Am născut și mi-au spus că e foarte bine copilul, mi l-au dat să îl pup și m-au coborât la Reanimare. M-au ținut acolo să îmi facă tratamentul, mi-au adus la un moment dat fetița, am văzut-o un pic și abia pe 9 martie m-au urcat în salon. Mi-au adus fetița, a fost totul bine ziua, iar seara au venit medicii și au spus că totul este ok și este bine și pe 10 martie vom merge acasă. La ora 03.00 noaptea, când a venit o doamnă să îmi aducă laptele, i-am spus că fetița are febră. A spus că nu are febră, ci are colici și mi-a adus ceva pentru colici, după care a plecat. Eu i-am spus din nou că are febră și, deși sunt la prima sarcină, îmi dau seama că ceva nu e în regulă”, a spus Raluca.

Tatăl a luat sicriul cu trupul neînsuflețit al fetiței, pe care l-a dus acasă luni. Soția sa a fost externată astăzi

Cei doi părinți își vor înmormânta copila pe care o vor mai vedea în pozele pe care au reușit să i le facă în primele ore de viață.

„Nu a fost tratat copilul cum trebuia, când am cerut să vină la mine o asistentă trebuia să vină, cred că vin să lucreze, nu să doarmă, când avem nevoie ar trebui să fie lângă noi”, a spus cu amărăciune mămica.


Share
Citeste si   (P) Doina Federovici: „Voi aduce bani europeni pentru dezvoltarea județului Botoșani prin toate programele, inclusiv prin mecanismul ITI – Țara de Sus, Investiții Teritoriale Integrate”
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ