Share

Aniversăm 170 de ani de la nașterea scriitorului Mihai Eminescu

Miercuri, 15 ianuarie 2020, de la ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Bucium, Iaşi vă invită să participați la activitatea „Veșnicia Eminesciană la Iași” din cadrul proiectului „Scriitorii Iașului”.

Prilejuită de aniversarea a 170 de ani de la nașterea scriitorului Mihai Eminescu, anunțăm pentru seniori, prezentarea făcută de istoricul Corneliu Coman despre itinerariile ieșene ale marelui scriitor.

Seniorii vor putea asculta romanțe inspirate de versurile poetului și vor admira o mică expoziție de carte și albume legate de opera apreciatului autor, aflate în colecțiile bibliotecii.

Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului „Scriitorii Iașului” care își propune să faciliteze contactul între publicul cititor și personalități ieșene, prin dezvoltarea unor întâlniri care să pună în valoare opera și viața celor care au creat în orașul nostru.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ