În Galata, numărul blocurilor s-a dublat la vânzare
Numărul blocurilor s-au dublat. Iniţial, în PUZ erau 6 blocuri, după tranzacţionare au fost 12.
Primăria susţine că nu este nicio ilegalitate. Liberalii acuză, în continuare, că s-a produs „un fals“.
Municipalitatea a oferit explicaţii referitoare la controversele din jurul aprobării construirii unui ansamblu rezidenţial cu 12 blocuri în zona Galata.
În primul rând, au susţinut aceştia, ansamblul prevăzut are indicatori urbanistici în parametrii zonei (Galata, şos. Iaşi – Voineşti) şi sunt mai mici decât cei propuşi de beneficiar (omul de afaceri Gheorghe Achiţei).
Despre faptul că figurează 12 blocuri în loc de 6 pe suprafaţa de teren aflată în discuţie (12.559 mp, pe şos. Iaşi – Voineşti), viceprimarul Gabriel Harabagiu a precizat că planşa prezentată public are un rol ilustrativ, obligatorie fiind respectarea parametrilor urbanistici.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, ansamblul nu a primit încă autorizaţia de construire, deşi PUZ-ul a fost aprobat în iunie 2017.
PUZ-ul a fost transferat între beneficiari
„Acest fals grosolan făcut de cei din Primărie, prin modificarea unor elemente fundamentale, care a avut ca scop exclusiv dublarea profitului investitorului, este doar unul dintre cele pe care le patronaţi. Vor urma şi altele, domnule Chirica!“, a spus şeful PNL Iaşi, Marius Bodea, citat într-un comunicat al liberalilor.
Anterior, viceprimarul Harabagiu a catalogat declaraţiile liderilor PNL drept „«un scandal» nefondat şi gratuit“ şi care „arată încă o dată ipocrizia membrilor PNL“. „Una discută şi votează în comisiile şi în plenul CL, iar alta comentează în spaţiul public.“, a conchis viceprimarul Harabagiu.
Marius BODEA: Primarul Chirica preferă să se ascundă în spatele unui subordonat care a preluat aceleaşi răspunsuri golăneşti!
Ma așteptam la un gest de responsabilitate din partea primarului pentru a lămuri situațiile neclare, de fraudă și corupție ce planează asupra lui și a unor funcționari ai Primăriei Iaşi.
Nu a făcut-o, ci a preferat să se ascundă în spatele unui subordonat, care a preluat aceleași răspunsuri golăneşti ca ale domnului Chirica.
Acest fals grosolan făcut de cei din Primarie, prin modificarea unor elemente fundamentale, care a avut ca scop exclusiv dublarea profitului investitorului, este doar unul dintre cele pe care le patronaţi.
PNL a decis sa nu mai voteze niciun PUZ
Tocmai pentru că aleșii locali PNL au fost păcăliți și în Comisia de specialitate și în plenul Consiliului Local, PNL a decis sa nu mai voteze niciun PUZ.
Aşteptăm mai degrabă un răspuns legat de termenul realizării PUG-ului Iaşului, a cărui finalizare a tergiversaţi premeditat pentru a fi posibile tocmai situații încurcate, cu ajutorul cărora să puteți face falsuri!