ideall.ro

În același timp, Parlamentul Bulgariei a redus semnificativ finanțarea partidelor politice din bani publici, în contextul alegerilor locale care vor fi organizate peste patru luni

Bulgaria, considerată una dintre ţările din UE cele mai corupte, a decis joi să autorizeze finanţarea nelimitată a partidelor politice din resurse private, în pofida temerilor legate de riscul conflictelor de interese şi al practicilor dubioase, informează France Presse.

De asemenea, parlamentul a redus drastic atât prin amendamente la legea bugetului cât și prin finanţarea publică a formaţiunilor bulgare, cu mai puţin de patru luni înainte de alegerile municipale: statul nu va da mai mult de 1 levă (0,50 euro) faţă de 11 leva (5,50 euro) până acum vărsate per vot la alegerile legislative precedente.

Până la schimbarea legii, partidelor politice li se permitea să primească maximum 10.000 de leva, adică 5000 de euro, din surse private. De-acum înainte, însă, partidele politice vor putea primi finanțări fără limită de la patronii firmelor de orice fel.

sensodays.ro

Potrivit politologului Daniel Smilov, noua lege contrastează cu modelul european în care finanţarea privată este plafonată, în timp ce „statul furnizează resurse financiare partidelor pentru a evita dependenţa lor de interese private şi pentru a le plasa pe picior de egalitate”, arată Agerpres.ro.

„Este un nou ‘impuls dat corupţiei’, care va compromite total procesul politic”, a protestat în parlament deputatul socialist (de opoziţie) Dragomir Stoinev. Bulgaria este percepută ca având corupţia cea mai ridicată în UE, ţara situându-se pe locul 77 din cele 180 într-un clasament întocmit de Transparency pentru 2018, mai arată sursa citată.

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ