Share

Ieșenii care doresc  să meargă la STOMATOLOG trebuie să își facă programare prin telefon și să răspundă mai multor întrebări

Din 15 mai cabinetele stomatologice din oraș vor putea primi pacienți și pentru alte probleme decât cele urgente. Există însă o serie de reguli de urmat. Cu o zi înainte de programare se face un triaj telefonic al pacienților.

Printre principalele măsuri luate de fiecare cabinet stomatologic sunt: chestionarea pacientului și informarea lui cu privire la necesitatea ca acesta să vină neînsoțit, purtarea măștii dar și a botoșilor de unică folosință, dezinfectarea mâinilor, respectiv utilizarea mănușilor. În egală măsură, pacientului i se va lua temperatura cu un termometru non-contact, iar dacă aceasta nu depășește 37.3°C, acesta poate beneficia de tratament.

Masca de protecție NU trebuie să lipsească

”Prima și cea mai importantă regulă este triajul pacienților care se face telefonic, și programarea lor. Nu se poate veni direct la cabinet așa cum se întâmpla înainte de starea de urgență. După triajul preliminar efectuat la telefon, când pacientul ajunge la cabinet trebuie să completeze un chestionar care face referire la riscul de boală, mai exact la riscul infectării cu SARS-COV-2.

Citeste si   Actorul VLADIMIR CIOBANU s-a stins din viață

Tot la cabinet, pacientului i se măsoară temperatura, și primește papucei de unică folosință, dar nu înainte să își dezinfecteze încălțările de covorașele puse cu dezinfectant chiar la intrarea in cabinet, în sala de așteptare. Obligatoriu fiecare persoană trebuie să poarte mască de protecție pe care o va scoate doar după ce îi spune medicul, după ce se așează pe scaunul stomatologic”  a declarat dr. Cristina BIRLEANU, medic stomatolog, cabinet CMI. CHRIS-MED.

Odată început TRATAMENTUL, nimeni nu poate intra sau ieși din cabinet 

Funcționăm cu toate măsurile prevăzute de lege, cele care au apărut și în Monitorul Oficial. Înainte să primim pacientul la cabinet efectuăm acel triaj telefonic, apoi la intrarea în cabinet persoane trebuie să completeze automat chestionarele care sunt în vigoare, și obligatoriu măsurăm temperatura.

Numărul pacienților  este mai mic, probabil partea financiară e de vină sau tratamentele stomatologice nu mai reprezintă o prioritate acum. În perioada stării de urgență am fost sunat de pacienți dar nu am putut să intervin, i-am redirecționat către unitatea de primire urgențe a Spitalului Județean”, a declarat DR. Ovidiu NICOLAICIUC, medic stomatolog cabinet Nicodent Iași.

 Cristina BIRLEANU: ”Am avut solicitări și pe perioada stării de urgență”

 Am avut solicitări și în timpul perioadei de urgență, destul de multe. M-au sunat și pacienți vechi ai cabinetului pe care i-am ajutat cum am putut. Am oferit sfaturi, și asta pentru că, în general, le știam situația. Am făcut dacă pot spune așa, stomatologie prin telefon. În perioada stării de urgență teoretic am avut voie prin ordonanță să primim cazuri care prezentau urgențe dar practic regulile pe care Colegiul Dentiștilor le-a afișat și trimis către noi au fost mult mai restrictive decât ce spunea cuvânt cu cuvânt acea ordonanță.

Ni s-a spus că urgențele nu pot fi tratate în toate cabinetele ci doar în acelea care se află în compartimentele de primire urgențe, și din UPU. În Iași avem acest tip de cabinet. El aparține Spitalului Sf. Spiridon. Acolo există medici angajați cu tură de 8 ore  și  care sunt plătiți cu salariu fix iar pacienții, în această perioadă au putut primi tratament gratuit” a declarat dr. Cristina BIRLEANU, medic stomatolog, cabinet CMI. CHRIS-MED.

După fiecare pacient se face o pauză de 20 de minute pentru igienizarea și aerisirea încăperii

Pentru medicul stomatolog riscurile sunt mari. Fiecare pacient poate fi purtător. Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează.

Citeste si   Ce se întâmplă cu PACIENȚII non-COVID în vremea PANDEMIEI: ”Și noi avem NEVOIE de AJUTOR din parte MEDICILOR”

Cea mai grea parte pentru noi este faptul că trebuie să lucrăm într-o ținută de protecție foarte strictă. Folosim o mască FFP2 sau FFP3 prin care aerul să fie filtrat în momentul în care respirăm, ochelari sau vizier. Avem 2 perechi de mănuși așa cum vedeți la cei care lucrează în spital în prima linie și trebuie să avem cel puțin un halat de unică folosință cu mânecă lungă peste costumul de cabinet pe care îl purtăm de regulă.

Ne acoperim părul cu o capelină de unică folosință, avem grijă să fie cât mai puțină piele expusăa mai declarat dr. Cristina BIRLEANU, medic stomatolog, cabinet CMI. CHRIS-MED.

Citeste si   4.207 cazuri noi de PERSOANE infectate cu SARS-CoV-2 pe teritoriul ROMÂNIEI

Pacienții care sunt suspecți de COVID -19 vor fi direcționați către serviciile medicale specializate.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ