Share

Când apar modificări la nivel de modernizare la spitalul „Sf. Maria”, Iași

Consilierii județeni s-au reunit ieri în ședință extraordinară. Printre proiectele supuse votului, s-a propus reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria, Iași.

„Cele trei proiecte finanțate prin fonduri europene erau de o necesitate deosebită deoarece astăzi este ultima zi în care se mai pot face modificări, adică este ultimul pas înainte de contractare.

La precontractare și după evaluare au fost unele sume sau unele situații de lucrări care nu erau eligibile și atunci s-a îmbunătățit valoarea fondurilor europene, iar suma trebuie să fie perfectă. Noi acordăm o sumă deosebită fondurilor europene deoarece sunt banii care vin cei mai repede.

Proiectul Spitalului de Copii a fost foarte important deoarece trebuia să fie finanțat la Consiliul Județean, dar cu valori mici, valori de detalii, dar, în schimb trebuie să avem toată documentația pusă la punct ca să nu plângem după aceea că se refuză și după să dăm vina pe guvern.

Nu, trebuie să fim corecți și transparenți!

Noi sperăm că în două săptămâni maxim să semnăm contractul, căci acum sunt la evaluare, la București și sperăm să semnăm toate cele trei contracte de finanțare. Imediat urmează programele de licitații, de execuție, a declarat Maricel Popa, Președinte al Consiliului Județean, Iași.

Ce cred părinții ai căror copii sunt tratați în spital

Din declarațiile părinților aflați pe holurile spitalului, transpare o stare de nemulțumire față de condițiile oferite în spital. O altă nemulțumire majoră a părinților ține de organizarea din spital și de faptul că timpii de așteptare sunt foarte mari.

Citeste si   Important pentru IEȘENII cu probleme MEDICALE! Din luna martie, vor putea BENEFICIA de terapii la cele mai înalte STANDARDE

Vom reveni cu un material amplu, dedicat integral nemulțumirilor majore pe care le au părinții ai căror copii au fost tratați în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria din Iași.

 


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ