ideall.ro

Caravanei Profilaxiei. Tema discutată în 2019: ”Realitate / Necesitate în Rural și Urban”

Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Stomatologi Iași și în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară, Societatea Studenților Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași a organizat, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Norina Forna, A XI-a ediție a Caravanei Profilaxiei, cu tema ”Realitate / Necesitate în Rural și Urban”, în perioada 3-7 iunie 2019.

Evenimentul este unul important în peisajul comunității urbane și rurale și de tradiție în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului

De la prima ediție și până în prezent, peste 50.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a peste 250.000 de produse de profilaxie.

Cu această ocazie au fost lansate proiecte de perspectivă orientate spre susținerea activității practice a antreprenorilor din medicina dentară și spre îmbunătățirea stării de sănătate a comunității rurale:

Înființarea aceluiași Centru de Asistență Medico-Socială pentru populația defavorizată, care să își desfășoare activitatea și în mediul urban;

Înființarea de noi cabinete dentare școlare și universitare, și modernizarea dotării celor existente (în cadrul proiectului Med-Dent Antreprenor);

Proiectul BeSTOMATIS, câștigat prin competiție în cadrul schemei de granturi competitive pentru universități – Programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE). Proiectul se desfășoară pe parcursul a 3 ani și are în vedere organizarea în timpul vacanţelor de vară, în perioada 2019-2022, de către Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Iași în colaborare cu Societatea Studenților Stomatologi din Iași a unui program de vară tip punte pentru elevi aparținând cu precădere grupurilor dezavantajate și care sunt cei mai expuși riscului de abandon în primul an de studii universitare;

Proiectul BeMedTech, implementat în cadrul schemei de granturi necompetitive pentru universități;

Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), și aflat în derulare în Facultatea de Medicină Dentară, pentru prevenirea abandonului școlar și consilierea în alegerea traiectoriei în carieră pentru studenții anului I de Medicină Dentară și Tehnică dentară;Proiectul Start-up-farm-med, implementat prin Programul FDI – domeniul 4 – Susținerea activităților asociațiilor antreprenoriale studențești din cadrul universităților, pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților și absolvenților UMF Iași;

Proiectul BIODENTRUT – proiect complex realizate în consorții CDI, în cadrul programului PN-III-P1-1.2-PCCDI / 2018, de dezvoltare a unor noi aliaje dentare cu ruteniu.Cu ocazia Caravanei Profilaxiei din acest an, un număr impresionant, de 6744 de persoane din orașul Iași (4688) și din mediul rural (2056), au beneficiat de consultații stomatologice și de produse de igienă orală gratuite.

DATE STATISTICE la nivelul județului IAȘI, privind sănătatea orală 

Se evidențiază o ușoară îmbunătățire a stării de sănătate generală în mediul urban față de anul 2018 (50.3% persoane cu sănătate generală bună comparativ cu 43.3% în 2018) și afectarea stării de sănătate orală, la 78.1% dintre subiecții din mediul urban și la 75.9% dintre aceia din mediul rural.

Marea majoritate a locuitorilor din orașul Iași și din mediul rural folosesc pasta de dinți ca principal produs de igienă orală (98.7% dintre persoanele din municipiul Iași și 91.5% dintre persoanele din mediul rural).

În Iași un număr important de persoane folosesc de asemenea apa de gură (57.5%) și ața dentară (21.4%). Aceste valori sunt superioare celor înregistrate în anul 2018, când am constatat că 96.8% dintre persoanele din municipiul Iași și 88.4% dintre persoanele din mediul rural foloseau pasta de dinți, respectiv 50.2% dintre ieșeni foloseau apă de gură și 19.6% foloseau ață dentară.

În mediul urban, majoritatea persoanelor (63.9%) se igienizează de 2 ori pe zi, își schimbă periuța de dinți de 2, 3 sau 4 ori pe an (61.8%) și își fac controale stomatologice o dată sau de două ori pe an (53.6%). Comparativ, în anul 2018, în mediul urban 59.3% dintre persoane se igienizau de 2 ori pe zi, 62.4% dintre persoane își schimbau periuța de dinți de 2, 3 sau 4 ori pe an și 54.4% dintre persoane își făceau controale stomatologice o dată sau de două ori pe an.

În mediul rural, există o pondere importantă de persoane care se igienizează doar o dată pe zi (38.5%) sau chiar mai rar (11.7%), își schimbă periuța de dinți doar o dată pe an (31.1%) sau mai rar (26.5%) și își fac controale stomatologice doar în situații de urgență (38.1%). Comparativ, în anul 2018, în mediul rural, 38.7% dintre persoane se igienizau o dată pe zi sau mai rar, 17.2% dintre persoane își schimbau periuța doar o dată pe an, 16.0% își schimbau periuța mai rar de atât și 31.5% dintre persoane își făceau controale stomatologice doar în situații de urgență.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ