Share

În Ploieşti, preţul unui brad este între 50 de lei şi 250 de lei, iar comercianţii spun că vor mai lăsa din preţ în zilele următoare, în timp ce în Constanţa preţurile la brazi ajung la cel mult 200 de lei.

În pieţele din Ploieşti au început să apară comercianţii de pomi de Crăciun, în timp ce Direcţia Silivică Prahova are deja comenzi pentru brazi şi molizi argintii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit conducerii Direcţiei Silvice Prahova, instituţia deja a vândut un brad de 16 metri înălţime, cu 1700 de lei, unei primării din Călăraşi. Şi tot din acest judeţ mai este o comandă de 50 de pomi de Crăciun, specia brad, de la diverse instituţii.

Citeste si   Rezultate dezastruoase pentru Camelia GAVRILĂ și Maricel POPA! Se cere DEMISIA celor doi

“Noi am scos la vânzare şi anul acesta pomi de Crăciun. Avem 2000 de brazi şi molizi şi 1400 de molizi argintii. Deja sunt comenzi, cred că vom vinde tot, mai ales că sunt autohtoni”, a declarat Dragos Gabriel Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova

Potrivit sursei citate, un molid argintiu cu o înălţime de până la 1,5 metri costă 30 de ei, unul de până la trei metri, 50 de lei iar cel de peste 3 metri 70 de lei. Bradul cel mai scump vândut de Direcţia Silvică Prahova costă 1700 de lei şi are peste 15 metri înălţime, în timp ce un brad de 1,30 metri înălţime costă 30 de lei.

Citeste si   Lansarea proiectului „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic – CITT MAVIS”

În plus, Direcţia Silvică Prahova mai vinde şi cetină cu 1000 de lei tona, coroniţe, cu 5 lei bucata sau vâsc, cu 4 lei kilogramul. La Piaţa Centrală din Ploieşti, comercianţii vând brazi cu preţuri cuprinse între 50 şi 250 de lei. 5 lei costă împachetarea bradului.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ