Share

“Guvernul PNL a scăpat total situaţia de sub control. Datele ultimelor săptămâni arată că au eşuat în gestionarea pandemiei. Numărul cazurilor confirmate a crescut într-un ritm alarmant. Au eşuat în relansarea economiei – planul de relansare economică a rămas tot la stadiul de proiect, nimic concret. Au eşuat în îndeplinirea promisiunilor făcute faţă de români. Dublarea alocaţiilor – nu, probabil în scurt timp nici mărirea pensiilor. Sunt rezultatele unei guvernări interesate doar de alegeri şi de câştig rapid pentru clientela de partid. Cu o ipocrizie, un cinism fără margini, stimabililor liberali, aţi transformat ameninţarea COVID care zguduie o lume întreagă în oportunităţi de afaceri pentru băieţii deştepţi ai PNL, fără jenă, fără emoţie. Avem o ţară în derivă, condusă de un guvern cu zero credibilitate şi mai ales cu zero rezultate. E clar că România nu mai poate continua aşa. PSD nu va permite ca România să se prăbuşească sub povara incompetenţei şi a cleptocraţiei liberale. Am anunţat deja intenţia PSD de a depune moţiune de cenzură împotriva acestui guvern. Astăzi facem primul pas şi prezentam cartea neagră a guvernării liberale – suma motivelor pentru care Guvernul PNL trebuie să plece”, a afirmat Cazanciuc, citat de Agerpres.El a menţionat că documentul elaborat de specialiştii PSD va sta la baza moţiunii de cenzură anunțate recent, prezentând cronologic momentele-cheie în combaterea epidemiei “ratate” de Guvernul Orban, precum şi măsurile, pe fiecare domeniu în parte, care ar fi trebuit luate.”Oricât ar încerca liberalii să arunce vina pe alţii – pe noi, pe CCR, pe marţieni, pe oricine altcineva – realitatea este una simplă şi extrem de clară: Guvernul girat de preşedintele României a minimizat pericolul pentru că doreau cu orice preţ alegeri anticipate”, a susţinut social-democratul.În context, Cazanciuc a prezentat şase dintre erorile Guvernului şi ale preşedintelui Iohannis, susţinând că acestea au agravat criza generată de COVID-19.Prima greşeală majoră a fost legată de mesajul iniţial prezentat de şeful statului privitor la pandemie, fapt ce, susțin social-democrații, a făcut ca foarte mulţi români să nu ia în serios necesitatea protejării şi să nu creadă în noul coronavirus.O altă greşeală a fost incapacitatea realizării unei testări masive de la începutul pandemiei şi lipsa unor măsuri clare de prevenţie şi carantină, precum şi lipsa anchetelor epidemiologice.Exemplele negative, prezentate de la vârful statului, au reprezentat o altă grșeală, în opinia PSD, regulile fiind “încălcate grosolan chiar de către cei care le-au făcut”. Exemple: petrecerea premierului Ludovic Orban de la Palatul Victoria, petrecerea privată a europarlamentarului Rareş Bogdan şi şedinţele de partid organizate de ministrul Mediului, Costel Alexe.O altă greşeală, conform PSD, a fost scandalul de corupţie de la Unifarm. Tot la “capitolul” greșeli este trecută și întârzierea “inexplicabilă” a realizării unui plan de relansare economică. 

Citeste si   Violeta Alexandru: Am votat pentru un București mai curat, în care pilele nu mai sunt în fruntea administrației. Se poate altfel!

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ