Cine este Cătălin IVAN?

Politicianul, Cătălin Ivan s-a nascut pe 23 decembrie 1978 la Galaţi, a fost membru PSD și europarlamentar în doua mandate. A făcut parte din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.

Este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, secția „Tranzacții Internaționale”. Deține un masterat în afaceri internaționale și unul în management politic. Este doctorand al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în domeniul economiei mondiale.

A fost membru al Consiliului Județean Iași și președinte al Comisiei de Dezvoltare și Relații Externe a Consiliului Județean Iași.

Fost președinte al TSD Iași, secretar al Departamentului pentru Educație, Cercetare, Tineret și Sport al PSD până în 2008, vicepreședinte TSD pe probleme de relații externe.

Cătălin Ivan a fost membru al Comisiei pentru Control bugetar, membru supleant în Comisia pentru buget, membru al Delegației la Comisia parlamentară de cooperare a UE-Moldova și membru al Comisiei pentru cultură, educație și mass-media a PE.

Reporter: Cum ați ajuns la decizia de a vă asuma cursa prezidențială?

C.I: ”Văzând care sunt preocupările candidaților din actuala campanie prezidențială,
mi-am dat seama că problemele importante pentru români, problemele reale cu care se confruntă societatea românească, sunt ocolite cu bună știință. Se creează un zgomot general, o ceartă pe subiecte care nu contează, astfel temele importante nu ajung pe agenda publică.

Ne-am asumat această campanie pentru ai forța pe toți cei care candidează să discute despre problemele reale cum ar fi: popularea țării, sclavia modernă, situația industriei românești, investițiile și sprijinirea inovării și cercetării, educația, poziția noastră în Uniunea Europeană și care este participarea reală a României la proiectele europene, sunt teme care ar trebui discutate.

Noi în această campanie ne asigurăm că aceste subiecte vor fi pe agenda publică. Referitor la dezbaterile publice, mă îndoiesc că Iohannis va veni în dezbatere cu cineva, Viorica Dăncilă va fi, evident, într-un dezavantaj clar, deoarece nu poți face o dezbatere de pe punctajul pe care îl ai pe foi, iar Barna nici atât. Mă îndoiesc și de aceste dezbateri publice, totuși temele trebuie impuse pe agenda acestei campanii”.

Reporter: Ce vă recomandă pentru funcția de președinte al României?

C.I: În primul rând pe orice român îl recomandă prevederile constituționale, dreptul de a alege și de a fi ales. În al doilea rând faptul că am reușit să strâng cele 200,000 de semnături și că partidul ADN, ca partid politic deja înființat și activ pe scena politică îmi susține această candidatură, având un proiect coerent pentru această campanie, eu cred că sunt argumente suficiente pentru a mă înscrie în această competiție”.

Reporter: Care este viziunea prezidențiabilului Cătălin Ivan pentru România?

C.I: ”Am înțeles în decursul acestor ani în domeniul politic, care ar trebui să fie rolul nostru în Uniunea Europeană, care sunt problemele cu care se confruntă România la nivel național și internațional, ce înseamnă piața unică și de ce produsele românești nu reușesc să ajungă pe piețele europene. Eu cred că este important să fie pusă această experiență în slujba unui proiect politic și ca președinte, unul activ, nu unul care stă în vacanțe.

Ca președinte activ poți să influențezi dezbaterea publică, poți să pui pe agenda publică dezbateri importante și să găsești un numitor comun între guvern, parlament și instituția președintelui, astfel încât să poată fi găsite soluții”

Reporter: În ce măsură experiența dumneavoastră politică de până acum vă recomandă pentru cea mai înaltă funcție publică în stat?

C.I: ”Ceea ce ar trebui să recomande pe oricine pe orice funcție politică ar trebui să fie un proiect, o viziune și o anumită experiența. Experiența am acumulat-o în mai bine de 15 ani de politică, dintre care 10 în Parlamentul European și consider că aceste lucruri reprezintă o plusvaloare în candidatura mea”.

Reporter: Aveți un mesaj pentru cetățenii României?

C.I: ”Le spun cetățenilor că avem o alternativă prin demnitate națională! Personal prin noțiunea de ”demnitate națională” înteleg suma calităților individuale ale fiecărui român. Toate temele pe care noi, partidul ADN le vom lansa în această campanie vor face referire directă la probleme concrete ale românilor, nu teme artificiale inventate pentru o campanie electorală și venim cu date concrete, cu studii, astfel încât, orice vom spune o să poată fi verificat”

LĂSAȚI UN MESAJ