Share

Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Au fost aplicate peste 330 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracțiuni.

La data de 17 iunie a.c., poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 5 acțiuni și s-a intervenit la 142 de evenimente, dintre care 115 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 27 de infracţiuni. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 336 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 112.403 lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 20 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare

Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore.

Citeste si   Prefectura IAȘI a distribuit materialele SANITARE pentru desfășurarea alegerilor PARLAMENTARE din 6 decembrie

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 15 spre 16 iunie a.c., un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Scobâlțeni, ar fi adresat amenințări unui alt tânăr și familiei acestuia. De asemenea, ar fi distrus un panou de informare situat pe drumul public, tulburând ordinea şi liniştea publică.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 iunie a.c., tânărul de 21 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 17 iunie a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Citeste si   Maricel POPA, președintele PSD Iași: 1 milion de FAMILII vor beneficia de racordare GRATUITĂ la rețeaua de GAZE!

Cercetările continuă.

CERCETAT DE POLIȚIȘTI PENTRU DISTRUGERE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal de distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 5 iunie a.c., un tânăr, de 24 de ani, i-ar fi distrus telefonul fostei sale concubine, iar la data de 6 iunie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul acesteia, i-ar fi distrus laptopul, ar fi pus-o în imposibilitatea de a se apăra și ar fi ținut-o cu forţa împotriva voinţei sale.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 iunie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 18 iunie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Citeste si   IAȘUL va avea un nou Institut REGIONAL de Boli Cardiovasculare la MIROSLAVA! Dan NIȚĂ: ”Acest OBIECTIV va genera INTERES”

Cercetările continuă.

REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT

Polițiștii ieșeni au identificat un bărbat bănuit de furt. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Iași și Secției nr. 6 Poliție Iași au identificat un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 7 iunie a.c., acesta ar fi sustras din fața unui magazin, o bicicletă aparținând unui bărbat, de 41 de ani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 2.100 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 17 iunie a.c., bărbatul cercetat pentru furt a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

La data de 18 iunie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Cercetările continuă.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ