Share

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la comportamentul polițiștilor față de un conducător auto, precizăm următoarele:

La data de 2 aprilie 2020, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au oprit, pentru control, pe raza comunei Scânteia, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Scânteia. Acesta a fost transportat la sediul Serviciului Rutier Iași, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Citeste si   Incidența COVID-19 a ajuns la 5,55 la MIA de locuitori în municipiul IAȘI

Menționăm faptul că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost dispuse verificări, prin Biroul Control Intern, cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiști, urmând ca, în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale.

Știrea inițială

Un șofer din comuna Scânteia, în timp ce se întorcea cu maşina de la muncile câmpului, a fost oprit de un echipaj de poliţie.

Citeste si   PIEȚELE sunt în PREFERINȚELE ieșenilor când vine vorba despre CUMPĂRĂTURI

După ce i-au fost verificate actele, i s-a spus că va fi testat pentru alcool. Însă polițiștii care l-au opri pe șofer nu aveau la ei un etilotest motiv pentru care, bărbatul a fost plimbat până la Ciurea în căutarea unui etilotest.

In final a ajuns la Poliţia Rutieră, unde a fost pus să sufle în aparat. Rezultatul a fost negativ. Deşi îi spuseseră că îl vor aduce înapoi în sat, bărbatul a fost abandonat în centrul Iaşului, lăsat să se descurce cum poate ca să ajungă acasă.

Citeste si   SPECIALIȘTII olandezi se vor implica în redactarea STRATEGIEI de MOBILITATE URBANĂ

Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ